Petrolul Ţicleni a câştigat Cupa!

1281

Formaţia Petrolul Ţicleni va reprezenta Gorjul în faza naţională a Cupei României. Trupa pregătită de Samir Bufanu a reuşit să câştige finala de la Băleşti, disputată împotriva formaţiei Ştiinţa Turceni (2-1). “Petroliştii” au avut o primă repriză de vis, în care au reuşit două goluri splendide prin Alin Cornescu şi Emil Burlacu. În partea a doua, Turceniul a echilibrat disputa, a marcat dintr-un penalti, prin Ionuţ Butoi, şi a ratat o sumedenie de ocazii, balonul lovind şi bara porţii adverse. Din nefericire pentru trupa lui Viorel Cojocaru, Ştiinţa a rămas fără golgheterul Cătălin Mohora, accidentat în prima repriză, iar acest lucru a contat decisiv. Condusă de experimentatul Dan Amzucu, defensiva Petrolului a rezistat, iar la final jucătorii au sărbătorit câştigarea trofeului alături de fani.

Bufanu: “Victoria este meritată”


La finalul meciului, antrenorul învingătoarei, Samir Bufanu, a declarat că succesul era aşteptat de suporterii din Ţicleni, iar Petrolul îşi propune să facă o figură frumoasă în Cupă. “Este un sentiment de bucurie. În primul rând, vreau să felicit echipa adversă pentru jocul prestat, pe domnul preşedinte Prunariu şi toată conducerea AJF-ului pentru organizarea acestei competiţii de tradiţie şi, nu în ultimul rând, pe băieţii mei, care au dat dovadă de sacrificiu până la limite extreme. Câştigarea Cupei a fost unul dintre obiectivele pe care ni le-am propus în iarnă. Am ajuns cu greu în finală, dar meritat. Au fost şase etape pe care le-am disputat numai pe teren, cu echipe incomode. Astăzi, am avut şi puţin noroc, dar până la urmă victoria şi cupa sunt meritate, pentru că am avut mai multă dăruire. Vreau să ne bucurăm de momentul acesta, luăm o binemeritată vacanţă, iar în Cupă vrem să mergem cât se poate de sus. Oamenii iubesc fotbalul la Ţicleni, sunt pătimaşi, sunt alături de noi şi au venit mulţi fani să ne susţină la Băleşti”, a spus Bufanu. Năpădit de emoţii, primarul din Ţicleni, Constantin Radu, a răsuflat uşurat la ultimul fluier al arbitrului. Edilul a declarat că va pune trofeul la loc de cinste. “În prima repriză am fost foarte relaxat, am avut 2-0, mă aşteptam la începutul reprizei secunde să mai dăm un gol. Nu s-a întâmplat, a marcat echipa adversă şi am stat într-o tensiune până la terminarea meciului. Am fost aproape să plec de la meci de emoţii. Îi felicit pe băieţi pentru munca depusă în cursul anului şi sperăm să intrăm la anul în Liga a 3-a şi să ne păstrăm acest trofeu. Cupei o să-i facem un suport de sticlă, o să rămână în Primărie. O să stea la loc de cinste, să o vadă toată lumea din Ţicleni. Vedem în funcţie de rectificarea bugetară ce se va întâmpla cu echipa, de ce să nu avem o echipă bună, avem un stadion pe măsură”, a spus primarul.

Modrea: “Este o supărare foarte mare”

Vizibil dezamăgit după joc, directorul sportiv de la Turceni, Valentin Modrea, a declarat că Ştiinţa a avut şi neşansă în ultimul act. În plus, în opinia oficialului finalistei, oboseala şi absenţele din lotul Turceniului au cântărit decisiv.
“Ne-au lipsit mai multe astăzi. Am avut o primă repriză mai slabă, am avut multe indisponibilităţi. Sunt mulţi accidentaţi pentru că venim după un campionat lung şi greu. Jucăm, de două luni, miercuri-duminică, vă daţi seama că la un moment dat se cunoaşte. E final de campionat, se adună, dacă punem şi ratările şi ghinionul, asta este. Ăsta-i fotbalul, le urez succes învingătorilor. Este o supărare foarte mare, nu-mi găsesc cuvintele. Suntem deţinătoarea cupei, e a doua înfrângere în faţa echipei din Ţicleni în primăvara aceasta, practic ne-au scos şi din lupta pentru campionat în etapa a 5-a. Supărările se adună, dar de asta suntem aici, să trecem mai departe şi să o luăm de la capăt anul viitor. Turceniul se va bate întotdeauna pentru locul I şi câştigarea Cupei României. Nu putem discuta de Liga a 3-a, pentru că nu sunt bani, la momentul de faţă sunt doar două echipe în Gorj care pot să susţină activitatea la acest nivel”, a afirmat Modrea.
La festivitatea de premiere de la finala Cupei României – faza judeţeană au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin Popescu, prefectul judeţului Ciprian Florescu, dar şi managerul CEO, Sorinel Boza. “Gazdele” evenimentului au fost primarul din Băleşti, Mădălin Ungureanu şi preşedintele AJF Gorj, Mihai Prunariu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here