Petrolul, petrolistul şi progresul

196

„PETROLISTUL ESTE UNUL DINTRE TRIMIŞII LUI DUMNEZEU PE PĂMÂNT, CARE, A APĂSAT, MAI TARE, PE PEDALA DE ACCELERAŢIE A PROGRESULUI OMENIRII”( Jurist, Ion M. Ungureanu).

Petrolul este cunoscut din antichitate, fiind amintit şi în Biblie, când Noe a fost sfătuit de Dumnezeu, să ungă corabia cu „naftă”. Mai apoi a fost folosit la ungerea osiilor mijloacelor de transport, uneori ca medicament sau pur şi simplu, ars noaptea pentru iluminarea conacelor boiereşti.
Dacă „inventarea ţuicii” este atribuită alchimistului Raymundus Lullus, prin secolul al XIV-lea, când a denumit-o „Aqua vitae”, trecerea la rafinarea petrolului s-a făcut mult mai târziu, spre a obţine miraculosul petrol lampant pentru iluminat.
După cum se cunoaşte, până la obţinerea petrolului lampant, pentru iluminat se folosea seul, uleiul de rapiţă şi lumânările din ceară.
De altfel, folosirea petrolului pentru iluminat a fost principalul motiv care a determinat crearea industriei petrolifere.
Rene Sedillot, autorul “Istoriei petrolului” se întreabă: „Cine a inventat lampa cu petrol”?. Si tot el răspunde: „Bineînţeles invenţia aparţine cu precădere ţărilor în care se poate găsi petrol; folosirea mult preţuitului lichid este rodul propriei sale existenţe. Căci în vremea aceea nimănui nu-i putea veni ideea să transporte cu mari cheltuieli uleiul mineral, pentru a-i asigura debuşeuri departe de locul de extracţie.
Prioritatea pare să aparţină românilor, care dispun de zone petrolifere de curând reperate; ei învaţă să colecteze şi să folosească petrolul. Pentru ei, încă din primii ani ai secolului al XIX-lea , petrolul devine, la o scară bine delimitată, un mijloc de iluminat. Rafinat în Moldova, va fi distribuit la Bucureşti”.
Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant. Documentele de arhivă despre cheltuielile pentru iluminarea capitalei noastre pe anul 1857, atestă că primele lămpi cu petrol lampant au fost instalate şi aprinse la sfârşitul anului 1856. Treptat, treptat, acestea vor înlocui lămpile cu ulei de rapiţă, care costau de două ori mai mult decât cele pe bază de lampant.
Al doilea oraş din ţara noastră, iluminat cu petrol lampant, a fost Ploieştiul, cu un an înainte de iluminarea Vienei.
În 1858 s-a trecut la iluminatul public cu lămpi de petrol la Iaşi .
Să vedem cum priveau oltenii această noutate a iluminatului pe bază de petrol lampant:
La 9 decembrie 1860, Consiliul Municipal Bucureşti răspundea unei adrese primite de la Prefectura judeţului Gorj că iluminarea cu petrol lampant pe timp de un an, inclusiv instalarea şi întreţinerea unei singure lămpi este estimată la 12 galbeni. Totodată, în adresă se arăta că „lumina unei lămpi are puterea de 5 – 6 lumânări de seu şi străbate 25 – 30 de stânjeni”.
In „Istoria Târgu-Jiului”, Alexandru Ştefulescu menţionează că „La l846 se înfiinţează felinarele pe stradă în număr de 40 cu stâlpi de lemn văpsiţi şi cu lumânări de său”. În aceeaşi lucrare, autorul elogiază personalitatea lui D.C. Frumuşanu, numit profesor al „şcolii normale din Târgu-Jiu” (1849 – 1856) iar la 1864 revizor şcolar, şi ca „Preşedinte de Magistrat” (primar al oraşului Târgu Jiu), în timp de 5 ani , „introducând o iluminare a oraşului mai sistematizată” , bineînţeles, pe bază de lampant.
În 1861 erau interesate de iluminarea cu petrol lampant târgurile Baia de Aramă şi Horezu – înaintea Râmnicului Sărat şi a Câmpinei care aveau resursele necesare.
Tot în 1861 are loc licitaţia pentru iluminarea oraşului Turnu Severin cu 64 felinare.
Anterior trecerii la folosirea petrolului lampant – la 15 mai 1812 -, Divanul Ţării Româneşti avea la ordinea de zi, de discutat cererea „boierilor divăniţi ai Craiovei” prin care solicitau „a se trimite .. .negustori cu păcură. . pentru aprovizionarea masalalelor .
Contractul din 3 mai 1848 prevedea ca Gheorghe Prunoiu şi D. Gogulescu, „păcureţul”, răzeşi înstăriţi din Păcureţi-Prahova, se obligau să vândă Magistraturii din Slatina 4000 ocale de „păcură din cea grasă de Ţara Românească”, necesară pentru construirea podului peste Olt .
La 26 martie 1862, Costache Sorescu din Ploieşti se adresează Ministerului Cultelor, solicitând să i se aprobe dreptul de a exploata păcura de pe moşiile mânăstirilor Mărgineni şi Govora – aceasta din urmă din „districtul Gorj, unde a dovedit oarecare vine de păcură. .”
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primul sfert al secolului al XX-lea, industria extractivă de petrol din România, dar şi din alte ţări din Europa, America, Asia, cunoaşte o vertiginoasă dezvoltare, excluzând sincopele cauzate de primul război mondial. Începe să se recunoască o superioritate a petrolului faţă de cărbuni, care erau utilizaţi la maşinile cu aburi. Maşinile cu aburi de pe vapoare sunt transformate pentru a funcţiona cu petrol, care ocupă de două ori mai puţin loc şi încălzeşte de trei ori mai repede. La vremea respectivă era şi de 10 ori mai ieftin decât cărbunele. Imediat începe utilizarea petrolului şi pe vasele de război şi comerciale – americane, apoi cele franceze. Rusia echipează cu maşini cu aburi pe bază de petrol navele de la Marea Caspică şi apoi chiar şi locomotivele trenurilor de mare distanţă.
În 1870, fostul chelner de cafenea – belgianul Ettiene Lenoir(naturalizat francez după războiul franco-prusac din 1870) -, a inventat un aparat, în care un piston era pus în mişcare de către un amestec de gaz cu aer, care se dilata când era aprins de la o scânteie electrică, pentru care obţine brevet. Se naşte motorul cu ardere internă.
Inginerul german, Nicolaus August Otto îl perfecţionează, botezându-l „motor în patru timpi”, cunoscut şi sub numele de „motorul Ottto”. Cei patru timpi sunt bine cunoscuţi: 1 Aspiraţia de carburant şi aer. 2 Compresia. 3 Explozia urmare aprinderii. 4 În final evacuarea gazelor.
Un coleg al lui Otto – Gotlieb Daimler – , în 1885 montează pe o bicicletă primul motor cu ardere internă cu un singur piston, folosind drept carburant benzina.
De acum, petrolul începe a nu mai fi folosit la încălzirea şi producerea aburului ci pentru ardere internă în cilindrii motoarelor. Daimler a devenit marcă de automobil bine cunoscută.
La Manhaim, în 1886, Karl Benz construieşte un triciclu, pus în mişcare de un motor orizontal în patru timpi, cu o singură viteză funcţionând pe bază de benzină. La 1890 automobilul devine articol comercial.
După benzină şi petrolul lampant intră în rol şi motorina. În 1893, germanul Rudolf Diesel concepe şi realizează motorul ce-i poartă numele, funcţionând pe motorină – fără aprindere prin scânteie şi fără carburator.
Se inventează avionul care foloseşte kerosenul obţinut tot din petrol.
Se dezvoltă Petrochimia – o mare consumatoare de petrol, drept materie primă. Aceştia au fost importanţii acceleratori ai erei petrolului.
Concomitent s-a dezvoltat sistemul de transport al ţiţeiului şi derivatelor sale, au crescut capacităţile de rafinare a ţiţeiului, România aflându-se în elita mondială a ţărilor producătoare de petrol. Dovadă a acestei recunoaşteri o constituie şi găzduirea celui de al treilea congres mondial al petrolului de Bucureşti, în anul 1907. Capitalul străin devine tot mai interesat de petrolul românesc, numărul societăţilor prezente în România, în această perioadă fiind destul de mare.
(Va urma)
Jurist, Ion M. Ungureanu-Ţicleni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here