Petrolul Bustuchin, încă o victorie mare

959

Campioana judeţeană de anul trecut, Petrolul Bustuchin, îşi continuă parcursul foarte bun din ultima vreme. După ce au eliminat formaţia din Fărcășești în Cupă, petroliştii i-au învins pe vulturi şi în campionat, redobândindu-şi astfel statul de echipă care trage la promovare. Pe de altă parte, Gilortul Târgu Cărbunești rămâne acum singura formaţie neînvinsă din campionat, cu 6 victorii din 6 meciuri, fiind lider solitar. Internațional Bălești a suferit primul eşec al sezonului, unul drastic, fiind învinsă fără drept de apel de Știința Turceni.

Frimu: “O provocare pe care o tratez cu seriozitate”
După un start mai greu, Petrolul Bustuchin pare că redevine o echipă cu pretenţii, iar antrenorul principal al trupei, Cosmin Frimu, a admis că era normal ca începutul să fie mai dificil, având în vedere că “a moştenit” o formaţie decimată. “Nu am încă un lot de jucători cum mi-aș dori, să nu uităm că lotul echipei s-a format cu două săptămâni înaintea începerii campionatului. Încerc să lucrez cu ei foarte mult tactic, în funcție de adversarul pe care îl întâlnim. Le dau toate indicațiile înainte să intre pe teren, sunt foarte exigent, vreau mereu maxim de la fiecare meci, indiferent cu cine joci. Să nu uităm că am găsit un grup destul de afectat de tot ce s-a întâmplat anul trecut, cu ratarea barajului de promovare pentru Liga a III-a, și aici mă refer la conducerea administrativă, că jucători am mai găsit decât trei la număr, însă e doar un început în cariera mea de a antrena o echipă de seniori. E o nouă provocare, pe care eu o tratez cu seriozitate, încredere, şi determinare”, a spus Frimu. Revenind la jocul cu Fărcăşeşti, tehnicianul a afirmat că succesul este foarte important, mai ales că vulturii au cel mai valoros lot de la judeţ. “Am început meciul bine, am dominat, am avut posesie, puteam marca de mai multe ori, dar am irosit ocazii importante… Jucătorii mei au dat tot ce au avut mai bun și au ascultat tot ce le-am transmis. Am avut un joc de posesie, cu pase rapide, care să ne creeze multe spații. În partea a doua am reușit să punem o presiune suplimentară care ne-a adus, în față, oportunități mai mari de a înscrie, însă ceea ce mă mulțumește cel mai mult a fost spiritul de echipă. Când joci împotriva unei echipe cum este Fărcășeștiul, la ora actuală considerată cea mai puternică ca lot și valoare individuală a jucătorilor, trebuie să ai un avantaj tactic. Am avut puterea de a-mi capacita foarte bine jucătorii la miza jocului, jucătorii au crezut în ei, dar nu tactica mea a contat neapărat, ci execuția tacticii este de fapt secretul care a făcut diferența”, a precizat Frimu.

Liga 4, Etapa 6
ACS Știința Turceni 4 – 0 CS Internațional Bălești
CS Petrolul Bustuchin 3 – 1 CS Vulturii Fărcășești
FC Petrolul Țicleni 2 – 1 AS Unirea Crușeț
AS Știința Flacăra Roșia de Amaradia 0 – 3 AS Avântul Baia-de-Fier
CS Parângul Bumbești-Jiu 6 – 3 AS Știința Hurezani
CS Gilortul Târgu Cărbunești 2 – 1 AS Viitorul Negomir
AS Petrolul Stoina 2 – 1 AS Minerul II Mătăsari
CS Novaci 0 – 0 CS Jiul Rovinari 2016
Clasament – Liga 4
Nume echipa M V E I G P A
1.CS Gilortul Tg. Cărbunești 6 6 0 0 16-5 18p +6
2.CS Petrolul Bustuchin 6 5 0 1 21-6 15p +6
3.CS Internațional Bălești 6 5 0 1 21-8 15p +6
4.FC Petrolul Țicleni 6 5 0 1 16-7 15p +6
5.ACS Știința Turceni 6 4 1 1 24-8 13p +4
6.CS Vulturii Fărcășești 6 4 1 1 16-7 13p +4
7.CS Parângul Bumbești-Jiu 6 3 0 3 24-15 9p -3
8.AS Unirea Crușeț 6 3 0 3 10-11 9p 0
9.AS Viitorul Negomir 6 2 1 3 17-16 7p -2
10.CS Novaci 6 2 1 3 14-14 7p -2
11.AS Știința Hurezani 6 2 0 4 17-25 6p -3
12.AS Avântul Baia-de-Fier 6 2 0 4 14-22 6p -3
13.CS Jiul Rovinari 2016 6 1 2 3 7-11 5p -1
14.AS Petrolul Stoina 6 1 0 5 5-17 3p -6
15.AS Minerul II Mătăsari 6 0 0 6 5-22 0p -6
16.Flacăra Roșia de Amaradia 6 0 0 6 4-37 0p -9

Liga 5, Etapa 8
AS Ştiinţa Drăguţeşti 8 – 1 AS Pandurii Bumbești Pițic
AS Dănești 4 – 3 AS Oltețul Alimpești
AS Viitorul Brănești 5 – 1 AS Știința Godinești
AS Unirea Dragotești 3 – 4 AS Foresta Văgiulești
AS Aninoasa 1 – 5 AS Triumful Borăscu
CS Dumbrava Câlnic 0 – 1 AS Energetica Tismana
AS Unirea Bolboși 2 – 1 AS Scoarța
AS Viitorul Plopșoru 6 – 1 AS Bradul Polovragi
Clasament – Liga 5
Nume echipa M V E I G P A
1.AS Știința Godinești 8 6 0 2 37-11 18p +9
2.AS Scoarța 8 5 2 1 20-10 17p +5
3.AS Triumful Borăscu 8 5 1 2 39-18 16p +4
4.AS Ştiinţa Drăguţeşti 8 5 1 2 30-12 16p +4
5.AS Viitorul Plopșoru 8 5 1 2 22-13 16p +1
6.AS Gilortul Bengești 7 4 3 0 18-4 15p +3
7.AS Viitorul Brănești 8 5 0 3 23-18 15p +3
8.AS Unirea Bolboși 8 4 2 2 16-19 14p -1
9.AS Oltețul Alimpești 8 4 1 3 40-20 13p +4
10.AS Unirea Dragotești 8 3 2 3 28-29 11p -1
11.AS Aninoasa 8 3 1 4 18-20 10p -2
12. AS Energetica Tismana 8 3 1 4 13-26 10p -2
13.AS Viitorul Cătunele 7 3 0 4 27-27 9p -3
14.AS Foresta Văgiulești 8 3 0 5 21-49 9p 0
15.AS Dănești 8 2 1 5 23-28 7p -5
16.AS Bradul Polovragi 8 2 0 6 17-25 6p -6
17.CS Dumbrava Calnic 8 1 0 7 7-21 3p -12
18.AS Pandurii Bumbești Pițic 8 0 0 8 10-59 0p -9
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here