Explorările, grăbite, pentru petrol, demarate de către Sovrompetrol, imediat după Al Doilea Război Mondial, aveau să confirme existența țițeiului și gazelor în subsolul de la Bâlteni și Țicleni.
Cum încercarea lui Dincă Schileru de a săpa un puț pe Valea Romanatului în 1883 a confirmat, prin acea erupție gazeiferă, consemnată și în Buletinul Agriculturii de la acea vreme, Sovromul a amplasat aici primele sonde de foraj (mai întâi cu turle de lemn).
După trei încercări, primele două abandonate datorită dificultăților tehnice, iar a treia reușea darea în producție a primei sonde de petrol din Gorj – sonda nr. 8 Bâlteni – la 20 ianuarie 1951, eruptivă, cu 20 tone țiței la zi.
Pentru că petrolul reprezenta o pondere semnificativă în achitarea datoriilor de război ale României, față de vecinul de la răsărit, după Al Doilea Război Mondial, a înființat Sovromurile, printre care și Sovrompetrol. Acesta din urmă a intensificat o acerbă explorare și imediata exploatare a bogățiilor României, atât de la sol, cât și din subsol. Așa se face că în 1952 începe forarea mai multor sonde și la Țicleni, mai întîi cu ajutorul motoarelor termice.
La 18 iunie 1953 este dată în producție prima sondă de de la Țicleni-Tunși, cu o producție de 30 tone de țiței și 4000 mc gaze la zi. Urmează apoi punerea în producție a sondelor 76, 77 Țicleni și altele, multe dintre ele furnizând, fiecare, peste 100 tone la zi. Crește nevoia de forță de muncă. Localnicii și mulți alții veniți de aiurea devin petroliști. Cum partenerul din Sovrom dorea o exploatare masivă de țiței, a decis ca miliardele de metri cubi de gaze extrași odată cu țițeiul, să fie arse la coșurile de gaze ale parcurilor de separatoare, astfel că zi și noapte la Țicleni era numai lumină care străbătea până în depărtări, ceea ce stârnea multă curiozitate din partea multora, care veneau să vadă minunea.
Flăcările de la Țicleni constituiau repere în orientare pentru zborurile de noapte ale avioanelor. Un șef de escadrilă avioane de vânătoare, originar din Butoieștii Mehedinților, relata că un pilot din escadrila sa de vânătoare s-a rătăcit și îl tot chema prin radio, de teamă să nu treacă granița țării, când erau tensionate relațiile cu Tito, ca în cele din urmă să se dumirească, spunându-i că acum ”știe că se află deasupra focurilor de la Țicleni”, orientarea fiind realizată.
Ciobanul rapsod de la Mușetești, Gheorghe Nistor Ungureanu cânta la mai toate serbările tradiționale gorjenești, de la acea vreme: ”De pe Mândraa de pe culme,/ Mă uitai în regiune, /Văzui lucruri de minune. / Văzui fete și copii/ Și trenuri intrând pe Jii/ Uzinele șuierând/ Gorjul de stele clipind. /Nu sunt stele de pe cer./ Sunt sondele de la Țicleni.”
Luminile acestea i-au fascint și pe mulți din localitățile vecine. Și din satul Purcaru, alături de mulți alții vin și se angajează ca sondori, printre care și Dumitru Stancu, la parcul de separatoare nr. 14, unde a lucrat de la angajare (27.06.1958) până la pensionare (1.01.1984) ca operator la deparafinarea sondelor, a cărui fotografie era văzută totdeauna la panoul de onoare.
Înainte de a se angaja la petrol, Dumitru Stancu lucra ca dulgher, cu ziua, la diferite lucrări de construcții case la particulari, meserie ce a învățat-o de la tatăl său Constantin, cu care făcea echipă.
Cei doi copii ai lui Dumitru, anume, Victor și Constantin (elevi fiind la acea vreme) îl ispiteau, curioși, ce face el acolo la sonde și ce se face cu ce scot sondele. Victor îl însoțea de multe ori pe tatăl său când mergea la serviciu la parcul 14 unde îi explica despre sonde și instalații, iar pe vreme rea, când poteca spre Purcaru era mai greu de parcurs, dormeau la barăcile din scândură și stuf de pe valea Brătuii.
Victor, născut la 18 martie 1946, în satul Purcaru, a rămas în grija mamei sale Maria, când tatăl său era plecat la lucru. A urmat cele 4 clase primare la școala din sat, iar școala gimnazială la Săulești, la 5 km departe de casă.
După terminarea gimanaziului, fără voia mamei sale, Victor a fost dus de către tatăl său la Craiova, în anul 1960, ca să-l înscrie la Liceul nr. 1 (actualul liceu Carol I). Cum atunci era perioada febrilă de colectivizare forțată, i s-a pretins un document care să ateste că e înscris în G.A.C. Cu abilitate, problema a fost rezolvată. A absolvit liceul în 1964, după care a fost încorporat la grăniceri la Oradea, apoi telefonist și curier în București și în diferite localități din țară.
După terminarea stagiului militar, în 1967 este admis la Institutul de Petrol, Gaze și Geologie București, Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Petrol și Gaze, pe care o absolvă în 1972, elaborând lucrarea de licență ”Fizica zăcămintelor de petrol și gaze”. Marea bucurie și am putea spune, și o împlinire a vieții, avea să se petreacă la 1 august 1972, când a primit repartizare ca inginer stagiar, la Schela de Extracție Țicleni, de care se simțea legat prin plăcutele amintiri ale copilăriei, de unde, luminile nocturne ale sondelor pătrundeau chiar dincolo de satul Purcaru. Stagiatura, cum era la acea vreme, a durat trei ani, perioadă în care a trecut pe la toate secțiile de producție ale schelei, în acest fel cunoscând întreaga activitate a întreprinderii. În iulie 1975 a fost promovat ca inginer la secția Producție, iar de la 1.01.1976 ca șef al Atelierului Reparații Capitale și Probe Producție Sonde, iar după o lună a preluat conducerea Atelierului Gaze-Compresoare, secție foarte grea.
De la 1.06.1979 până la 1.04.1983 a îndeplinit funcția de șef secție coordonator, ca apoi să fie promovat ca șef al Compartimentului Producție al întreprinderii, în urma reorganizării activității petrolului în plan național, din 1983. Și după această dată conduce treburile producției, chiar dacă denumirea compartimentului a purtat unele denumiri diferite, dar sinonime. Spre exemplu, de la 19.02.1986, șef brigadă producție, până la 28.01.1990.
La solicitarea salariaților întreprinderii, la 28.01.1990, inginerul Victor Stancu a fost numit Director al Schelei de Producție Țicleni, funcție ce o va îndeplini cu destoinicie până la 1.07.1997, când a fost transferat la noua înființată Sucursală Petrom Târgu Jiu, ca șef al Serviciului Inginerie zăcământ, iar de la 1.10.2001 Director cu Producția. Sucursala Petrom Târgu Jiu avea în subordine toate schelele petroliere din Oltenia: Țicleni, Stoina, Turburea, Craiova(foraj și extracție), Baza tubulară, PetroConstruct, Bază Aprovizionare și altele. După privatizarea Petromului, la 1 decembrie 2005 revine ca Director al Schelei de Extracție Țicleni, funcție pe care o îndeplinește până la 1 noiembrie 2007, când au loc o serie de restructurări în Petrom, conducerea sectorului Țicleni fiind preluată de Craiova, D-l Ing Victor Stancu coordonând de la această dată până la pensionare (15.12.2009), problemele Sociale al sectorului Țicleni.
De menționat și faptul că inginerul Victor Stancu s-a implicat și în munca de cercetare tehnică, alături de alți petroliști, obținând și Brevetul de Invenție nr. 122500/2009, pentru INSTALAȚIE DE GAZLIFT INTERMITENT.
La pensionare a avut conștința datoriei împlinite, că în cei peste 37 de ani dăruiți activității de petrol, și-a făcut datoria, a contribuit decisiv la dezvoltarea schelei, retehnologizare, îmbunătățirea condițiilor de muncă și trai ale petroliștilor. Construirea sediului cantinei (actualmente birouri), Bazei inițiale de tratament pentru petroliști (Hotel Sara după privatizare), Baza de recreere Rânca (vândută de către Petrom după privatizare), retehnologizarea mai multor parcuri de sonde ale schelei sunt numai câteva ctitorii ale sale, despre care mulți au uitat demult. Și aș putea enumera multe altele.
În privatizarea Petromului, petroliștii și-au pus mari speranțe, inițial, dar, din păcate, observăm că s-a mers spre ruinarea activității, mai ales de la Țicleni, numărul locurilor de muncă s-a redus vertiginos, prin reducere, cei rămași în activitate sunt stresați în condițiile în care sunt nevoiți a îndeplini mai multe atribuțiuni, destul de grele, la baza de tratament s-a renunțat, precum și la baza de recreere de la Rânca. Petroliștii au rămas mâhniți de astfel de umiliri. Se pare că grija față de om a cam fost uitată. Întinderea destul de vastă a câmpului petrolier, privită pe hartă, diferă de parcurgerea fizică și concretă a terenului, unde trebuiesc rezolvate operațiuni de specialitate pretențioase și cu răspundere. De la masa caldă s-a trecut la bonurile de masă. Masa caldă era o grijă față de om. Bonurile de masă nu pot ocroti stomacul față de masa caldă. Și ar fi multe de spus. Masa 
caldă, ca grijă față de muncitor, a fost o inițiativă românească. Ulterior, inițiativele românești nu mai sunt luate în seamă, nu mai au aplicare. De româneasca generația care a manifestat, cât de cât, grija față de muncitor, mai marii Petromului au căutat să se descotorsească, să-i marginalizeze. Nu au făcut un serviciu României prin aceste procedee. Poate altora, dar nicidecum românilor. Nu întâmplător am extins discuția despre cele petrecute în ultima vreme. Pentru aceste ultime stări de fapt, s-ar răsuci în mormânt:
– Românii care au avut prima inițiativă mondială, ca România să fie prima țară din lume care evidenția, în statistici, producția de 275 tone țiței extrase în anul 1857;
– Românii care au făcut ca în anul 1856, Bucureștiul să fie primul oraș din lume iluminat cu petrol lampant, înlocuind torțele de seu animal;
-Dincă Schileru, primul gorjean care a întreprins săpături pentru petrol, soldate cu erupții gazeifere ce au confirmat existența petrolului în Gorj;
– Savantul gorjean Ion Popescu-Voitești, care în timpul Primului Război Mondial, când petrolul românesc din principala zonă petrolieră prahoveană lua drumul Germaniei și Austro-Ungariei, din începutul anului 1917, a reușit, în zona neocupată, la Zemeș-Solonț-Stănești, să sporească producția de petrol, de la un vagon la 10 vagoane pe zi, pentru nevoile armatei române, sugerând adâncirea sondelor pentru străbaterea brecciei sării și pătrunderea în oligocen;
– Cei aproape un milion de români care și-au dat jertfa supremă pentru apărarea țării și făurirea României Mari.
Revenind la personalitatea inginerului Victor Stancu, trebuie arătată străduința sa ca și după pensionare să pună umărul la rezolvarea treburilor urbei noastre, în calitate de consilier local în mai multe legislaturi.
Famila sa constituie un adevărat model de urmat de mulți prin modestia și corectitudinea, atât a inginerului Victor Stancu precum și a doamnei profesoare de chimie la Liceul Tehnologic Țicleni (actualmente pensionară), Dorina, iar fiica profesoară de industrie alimentară la Colegiul Tehnic ”General Gheorghe Magheru” din Târgu-Jiu. O mare împlinire a familiei este și bucuria de a-i avea pe cei doi nepoți, studenți la Universitatea Politehnica București – nepoata la Facultatea de Inginerie Aerospațială, iar nepotul la Facultatea de Automatică și Calculatoare. De menționat și calitatea de buni gospodari a membrilor familiei inginerului Victor Stancu, cultivând grădina casei, cât și un teren agricol. Totodată, familia inginerului Victor Stancu are în întreținere și pe cei doi părinți, cât și soacra, toți trecuți de vârsta de 91 de ani. Inginerul a mai avut un frate, dar a încetat din viață la vârsta de 60 de ani, astfel că familia sa a rămas cu responsabilitatea întreținerii bătrânilor.
Să nu uităm că petroliștii români s-au aflat în elita mondială a celor care au scos și valorificat aurul negru din adâncuri, considerat sângele oricărei economii.
Jurist, Ion M Ungureanu-Țicleni
