Petrescu regretă că a condus UEF Motru, nu și salariul lunar de 6000 de lei

653

Ilie Petrescu, inginer la Jilț, regretă abia acum faptul că a acceptat de la fostul manager al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, funcția de director al UEF Motru, societate intrată în faliment sub conducerea liderului PSRo. Fostul director al subunității CEO susține că din funcția ocupată nu ar fi luat decât umilințe de la conducătorii companiei, acesta dând vina pe “sistem” pentru că Unitatea de Foraje era tăiată de la lucrări.

“Numai umilințe mi-am luat în funcția de director al UEF Motru, ca apoi să se spună că eu am băgat societatea în faliment. Asta deși sistemul este vinovat că nu ni s-au dat lucrări. Am realizat abia acum, că am făcut cea mai mare prostie că am acceptat de la Ciurel funcția de director al UEF Motru”, a declarat Ilie Petrescu după ce Gorjeanul a relatat recent că din falimentul subunității CEO familia fostului director s-a ales însă cu servicii bine remunerate, dar și cu un apartament achiziționat în București.
uef-motru-480x300Petrescu nu regretă însă și salariul de 6000 de lei lunar încasat de la UEF, acesta obținând conform declarației de avere 71.076 de lei din aprilie anul trecut și până în aprilie anul acesta, cum nu spune nimic și de lunile în care subalternii săi erau ținuți fără chenzine chiar și câte patru luni, în timp ce directorul și acoliții săi își încasau fiecare lefurile.
“Am cerut să revin mai aproape de casă. Atât”, a răspuns Petrescu atunci când a fost întrebat ce funcții vizează în viitorul apropiat mai ales că s-a vehiculat că, în schimbul majorității făcute în CL Motru, acesta a cerut să fie adjunctul lui Mihai Dafinoiu la noua sucursală Motru-Jilț.
A.Stoica

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here