Petrescu, lăsat fără birou: Sediul UEF, la licitaţie pentru 260.000 de lei

630

Unitatea de Execuţie Foraje(UEF) Motru nu mai are control asupra sediului administrativ, situat în localitate pe strada Ceferistului. Asta pentru că, de la jumătatea acestei luni, clădirea în care a funcţionat până în prezent subunitatea Complexului Energetic Oltenia, îşi caută alt proprietar. Datoriile societăţii la bugetul statului a făcut ca spaţiul de 334 de mp, în care se află şi biroul directorului societăţii, Ilie Petrescu, să fie scos la vânzare prin licitaţie publică, preţul de pornire fiind de 260.000 de lei. Pe lângă sediul administrativ, se vând în contul datoriei UEF la ANAF şi o clădire industrială, un teren intravilan şi chiar şi pompele unităţii.

De pe data de 27 ianuarie 2015 ANAF-ul i-a făcut dosar de executare subunităţii CEO, conduse de fostul lider al PPDD Gorj, Ilie Petrescu. Societatea are serioase datorii la bugetul statului, pentru care, se vede că, nu a primit ajutor din partea Complexului Energetic Oltenia. Unitatea s-a trezit astfel cu bunurile la mezat, şi asta în contul debitelor avute la bugetul de stat, de pe 16 februarie, directorul Petrescu şi subordonaţii de la TESA nemaivând nici măcar birouri. În ziua respectivă la ora 11.00, clădirea adminsitrativă a UEF, de 334 mp, şi o suprafaţă utilă de 285 de mp va fi licitată public cu un preţ de pornire de 260.000 de lei. La vânzare va fi scoasă tot atunci şi o hală a UEF-ului aflată tot pe strada Ceferistului, pentru un preţ de pornire de 99.900 de lei şi un teren de 5000 de mp, care se va comercializa de la preţul de pornire de 442.500 de lei.

uef anaf1 uef anaf2Rulotele UEF, la mezat
La aceeaşi licitaţie se va mai vinde un generator al UEF-ului, patru rulote-dormitor, un cap hidraulic, două motocompresoare şi patru pompe. Preţurile cerute pe aceste obiecte variază de la 3000 de lei la 71.000 de lei, în funcţie de dimensiunea şi importanţa obiectului.
Licitaţia de pe 16 februarie demonstrează că subunitatea CEO este pe butuci nexistând interesul conducerii structurii de a o salva de la închidere. În curând, Ilie Petrescu nu va mai avea ce conduce, atâta timp când atribuţiile funcţiei şi le va desfăşura, în curând, de acasă, din propriul dormitor.
De altfel, de la începutul acestui an, salariaţii UEF, lăsaţi fără salarii, stau acasă. 46 de salariaţi vor fi disponibilizaţi începând cu 1 aprilie, 86 rămânând la muncă.
“În timp s-au făcut angajări care nu erau necesare şi de aia s-a ajuns în situaţia asta. Fiecare director care s-a perindat pe la unitate a angajat oameni şi de aceea suntem în situaţia să dăm afară oameni. Cei care au plecat acasă vor primi plăţi compensatorii. În anul 2015 nu vor mai exista disponibilizări. Avem 86 de angajaţi şi bugetul este estimat la 43 de miliarde de lei vechi. Trebuie să achităm şi arieratele pe care le avem la Finanţe şi salariile oamenilor. Aproximativ 6 miliarde de lei vechi avem datorii”, declara, la finalul lunii trecute, Ilie Petrescu, directorul UEF Motru.
Anamaria Stoica

uef anaf3 uef anaf4

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here