Petrecere ,,spartă” de polițiști, la Scoarța

1182

Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o rețea de socializare a fost postată o filmare în care se observă că, la locuința unei persoane de pe raza comunei Scoarța, a fost organizată o petrecere cu participarea unui număr mare de persoane.

Bărbatul de 31 de ani, care a organizat petrecerea, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar față de cele nouă persoane participante la eveniment, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, conform Legii nr. 55/2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here