Petiţie online pentru „revenirea la un Definitivat uman”

507

Cadrele didactice vor ca examenul de definitivare în învăţământ să se desfăşoare toamna, nu vara, iar nota minimă de promovare să fie 7, nu 8. O petiţie online în acest sens a fost lansată la sfârşitul lunii iulie, iar până în prezent a fost deja semnată de aproape 900 de cadre didactice.

Autoarea petiţiei consideră că este necesar să se revină la un tratament „mai uman” al profesorilor care, an de an, susţin examenul de Definitivat. „Până acum câțiva ani, colegii care au susținut examenul de definitivare în învățământ (examen foarte dificil, cu cantități enorme de materie de asimilat/reactualizat) au avut parte de un tratament mai uman. Examenul se susținea în toamnă (după 20 august), iar nota minimă pe care trebuia să o obțină un candidat pentru a trece examenul era nota 7. Începând din 2013 însă, cei în măsură să decidă soarta profesorilor și a elevilor deopotrivă, au hotărât că doar nota 8 reflectă o cunoaştere suficientă a celor 3-4 materii care fac obiectul acestui examen scris cu o durată de 4 ore. Dar asta nu e tot. După ce au urcat ștacheta (salariile rămânând în continuare neschimbate) aceiași domni sau doamne au considerat că unui profesor începător, care tocmai a ieșit dintr-un an școlar epuizant, nu îi este necesar nici un timp de repaos și poate asimila/reactualiza informații din cele 3-4 materii (cu pagini întregi de bibliografie) în MAI PUȚIN de 3 săptămâni. Dacă sunteți de părere că este necesar să se revină la un tratament mai uman al miilor de profesori care susțin acest examen an de an, vă rog să semnați această petiție”, se arată în petiţia iniţiată de Oana Peţa din Buziaş.

900 de semnături în nouă zile
În perioada 29 iulie – 6 august, aproape 900 de cadre didactice au semnat această petiţie, printre care şi mai multe cadre didactice din Gorj. Unii dintre semnatarii petiţiei spun că „examenul a ajuns o loterie”, iar candidaţii sunt „bătaia de joc a sistemului”. Alţii se plâng de timpul relativ scurt pe care îl au la dispoziţie pentru rezolvarea subiectelor, considerând că „cerințele nu se pot încadra în 4 ore de examen. E foarte mult de scris într-un interval relativ scurt. În aceste condiții, la trei încercări nereușite, cariera didactică este compromisă definitiv”. Alţii au semnat petiţia, deoarece au „colege care au luat definitivatul cu nota 6, au avut o singură inspecţie la clasă, iar examenul scris a durat trei zile (nu una), fiecare probă scrisă având timp de rezolvare a subiectelor de trei ore (nu patru ore, trei examene)”. Sunt însă şi persoane care consideră că aceia se plâng de modul de desfăşurare al examenului de Definitivat ar trebui, pur şi simplu, să pună „burta pe carte”, deoarece „se poate dacă vrei”, iar „cine nu e capabil, să părăsească sistemul”. La nivelul judeţului Gorj, anul acesta, în urma desfăşurării examenului de definitivare în învăţământ s-au înregistrat: o notă de 10, 12 note între 9 şi 9,99, 43 de note între 8 şi 8,99, două note între 7 şi 7,99, 45 de note între 6 şi 6,99, 16 note între 5 şi 5,99, 11 note între 4 şi 4,99, o notă între 3 şi 3,99 şi două note între 2 şi 2,99. Cei care doresc să semneze petiţia pentru modificarea notei la examenul de Definitivat pot face acest lucru accesând următorul link: http://www.petitieonline.com/definitivat_rezonabil.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.