Petev are trei la rând: ,,E nevoie și de noroc”

900

Universitatea Craiova a învins-o dramatic pe CFR Cluj, 1-0, sâmbătă seara, în derby-ul etapei a 18-a a Superligii de fotbal. Bosniacul Elvir Koljic (90) s-a asigurat că toate punctele rămân în Bănie cu un gol în ultimul minut al timpului regulamentar. Până atunci, oaspeții au lovit de două ori bara, prin grecul Panagiotis Tachtsidis (45, 65). Victoria o duce pe ,,Ştiința” la 32 de puncte. Oltenii ocupă acum locul 3, la egalitate cu trupa lui Andrea Mandorlini, care are golaveraj superior. A fost al treilea succes la rând pentru bulgarul Ivailo Petev. În schimb, CFR a ajuns la patru etape consecutive fără victorie.
Craiova: L. Popescu – Vlădoiu (’81, Căpăţînă), Screciu, R. Silva, Bancu – Crețu, Kurtic (’68, Mateiu) – Danciu (’68, Baiaram), Mitriță, Ivan (’55, Roguljic) – Markovic (’55, Koljic). Antrenor: Ivaylo Petev.
CFR Cluj: Sava – Mogoș, Kresic, M. Ilie, Camora – Avounou (’82, Cvek), Muhar, Tachtsidis – Deac (’76, Otele), Juricic (’66, Bîrligea), Krasniqi (’66, Fica). Antrenor: Andrea Mandorlini.
Antrenorul gazdelor a apreciat calitatea adversarului și a recunoscut că echipa sa a avut și șansă, dar și că sprijinul publicului a contat enorm. ,,În fiecare meci e nevoie de noroc. În prima repriză am fost foarte nervoși. Le-am dat ușor mingea, fără să facă presing. Trebuie să fim mai puternici fizic. Am avut situații bune în repriza a doua. Trebuie să mai lucrăm și la apărare. CFR Cluj e o echipă dificilă, cu jucători cu mare experiență. Acum e momentul să îmi felicit jucătorii, să îi felicit și pe suporterii noștri, a căror prezență s-a simțit. Probabil că ei ne-au împins spre gol. Mă bucur că am luptat până la final”, a spus Petev, la flash-interviu.
Elvir Koljic a marcat după o secetă de 7 luni în Superligă, dar nu a considerat că a fost cel mai bun om de pe teren.
,,Eu cred că omul meciului a fost Screciu, a jucat foarte bine azi. Eu sunt fericit că am marcat și că am ajutat echipa să ia cele trei puncte. A fost o fază bună, m-a văzut Ante Roguljic foarte bine, mi-a pasat și am marcat. De când sunt în România, de cinci ani, fiecare meci cu CFR a fost greu. O echipă foarte bună. Eu cred că n-a dominat foarte mult, am avut ocazii și am meritat victoria. Antrenorul a intrat cum am zis și ultima dată, cu o energie pozitivă, cu antrenamente bune, cred că toată echipa a muncit săptămâna aceasta pentru victorie. Cel mai important e să continuăm așa, altfel n-am făcut nimic. Sunt multe meciuri de jucat, trebuie să o luăm pas cu pas și să luăm câte puncte putem”, a declarat bosniacul. În etapa viitoare, Universitatea Craiova va evolua la Sibiu, împotriva echipei AFC Hermannstadt (10 decembrie, ora 14.00). Până atunci, doljenii au mei în Cupa României. Alb-albaștrii vor juca marți, 5 decembrie, de la ora 19.00, pe ,,Ion Oblemenco“, împotriva Farului Constanța.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.