Peste o tonă de produse agroalimentare, confiscate de poliţişti

353

Circa 1300 de kilograme de produse agroalimentare au fost confiscate săptămâna trecută de poliţiştii gorjeni în urma unei acţiuni ce a vizat agenţii economici care deţin puncte de lucru în Piaţa Rovinari şi pe raza localităţii Peşteana-Jiu. Tot în cursul acestei acţiuni au fost aplicate şi 11 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 20.000 lei.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi poliţişti din cadrul poliţiei Oraş Rovinari, au organizat săptămâna trecută o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce se comit în domeniul depozitării şi comercializării produselor agroalimentare la agenţii economici care deţin puncte de lucru în Piaţa Rovinari şi pe raza localităţii Peşteana-Jiu. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, George Neagoe, pe parcursul acestei acţiuni au fost verificate 11 societăţi comerciale de profil şi au fost aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 20.000 lei. De asemenea, au fost confiscate peste 1300 de kilograme de produse agroalimentare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here