Peste o sută de posturi vacante, la DGASPC Gorj

438

mircea andrei4Din cauza blocării angajărilor în sistemul de stat şi a plecării masive a salariaţilor pe fondul veniturilor foarte scăzute, deficitul de personal este tot mai mare la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj. La ora actuală, peste o sută de posturi sunt vacante. Chiar şi aşa angajările în sistem continuă să rămână blocate, iar riscul ca oamenii să continue să plece este destul de crescut.

Pierderea proceselor în instanţă i-a pus pe angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj într-o situaţie extrem de dificilă. Salariile lor au ajuns la un nivel mult prea scăzut pentru a se putea descurca şi a-şi putea acoperi cheltuielile, astfel că mulţi dintre ei au ales să părăsească sistemul, şi chiar ţara, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit. Actualmente, numărul angajaţilor DGASPC Gorj este sub o mie, în condiţiile în care, la sfârşitul anului 2010 era 1.200. “Avem în jur de 980 de funcţii publice şi acordăm servicii la peste 12.000 de beneficiari. Este foarte greu, dar angajările sunt blocate în sistem”, precizează Mircea Andrei, director executiv adjunct în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj.

Şapte posturi vacante la Centrul Maternal

Centrul Maternal, unitate aflată în subordinea DGASPC Gorj are pe ştatul de funcţii 33 de posturi, la ora actuală fiind ocupate 26. Între categoriile de personal deficitare se regăseşte un post de asistent social, dar şi doi paznici. Pentru a asigura paza unităţii, conducerea acesteia a decis să treacă în fişa postului fiecărui salariat şi atribuţii de pază. “Cu personalul este o problemă. De doi ani s-a interzis angajarea de personal şi pe fondul salariilor de nimic, mulţi dintre angajaţi au plecat din sistem. La noi, pe ştatul de funcţii avem 33 de posturi şi avem, la ora actuală, doar 26 de angajaţi. Nu avem, de exemplu, om care să asigure paza, de aceea am trecut în fişa postului fiecărui angajat şi atribuţii de pază”, a declarat Gheorghe Milosteanu, directorul Centrului Maternal Târgu-Jiu. Situaţia dificilă în care se află angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj va favoriza, cu siguranţă, noi demisii în rândul salariaţilor, dacă nu se vor îmbunătăţi condiţiile de salarizare ale acestora.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here