Peste datorii ce depășesc 8,5 milioane de lei / Aparegio a dat startul debranşărilor în Târgu-Jiu

363

Conducerea operatorului Aparegio Gorj a demarat odată cu ieşirea din sezonul rece debranșarea rău-platnicilor din municipiul Târgu-Jiu.

Astfel, pentru această săptămână, programate la debranşare erau un număr de 12 asociaţii din Târgu-Jiu, valoarea totală a creanţelor datorate Aparegio ridicându-se la peste 467.000 de lei. În acest sens, în primele două zile ale acestei săptămâni, s-au efectuat debranşări pentru: Asociaţia nr. 44 zona Unirii – facturi neachitate de peste 44.000 de lei, afectaţi fiind locatarii a peste 100 de apartamente; Asociaţia nr. 52 – Casa de Cultură, pentru debite de 162.914 de lei, 120 de apartamente afectate de măsuri; Asociaţia nr. 123 zona Artego pentru datorii de peste 241.000 de lei, vechimea acestora fiind din vara anului trecut, afectaţi de măsuri fiind cetăţenii care locuiesc în cele circa 140 de apartamente; Asociaţia nr. 137 din A. I. Cuza – facturi neachitate de 16.339 lei, debranşate fiind apartamentele de pe două scări; Asociaţia nr. 219 de pe strada Agriculturii pentru debite de circa 19.000 de lei, debranşate fiind două scări cu 40 de apartamente.
De asemenea, pentru astăzi, programate la sistarea alimentării cu apă mai sunt Asociaţiile nr. 15 (strada Zambilelor), 51 (strada Hidrocentralei) şi 58 (strada Lotrului) pentru debite totale de peste 150.000 de lei, afectaţi urmând să fie de aceste măsuri declanşate de echipele Aparegio Gorj circa 400 de apartamente şi 150 de garsoniere. Totodată, mâine, 30 martie, pentru debitele altor asociaţii urmează să fie întreruptă furnizarea apei. Este vorba despre: Asociaţia nr. 124 (lt. D. Petrescu – debite de 10.685 lei – 19 apartamente), Asociaţia nr. 140 (N. Titulescu – datorii de 8.520 lei – 68 apartamente), Asociaţia nr. 175 (N. Titulescu, facturi neachitate de 15.350 lei – 74 garsoniere) şi Asociaţia nr. 200 (str. 22 Decembrie – debite de 4.464 lei – un bloc cu o singură scară).
“La nivelul municipiului Târgu-Jiu, Aparegio Gorj a început anul 2017 cu creanţe de încasat în cuantum de 8.537.155 lei. Distribuţia creanţelor de încasat pe categorii de client este după următoarea: creanţe clienţi asociaţii de proprietari – 4.971.676 lei; creanţe clienţi agenţi economici – 1.412.456 lei; creanţe clienţi populaţie – 1.340.069 lei; creanţe clienţi incerţi sau în litigiu – 812.954 lei”, a declarat directorul general al Aparegio Gorj, Traian Pătrăşcoiu.
Potrivit conducerii societăţii, tarifele practicate de operator pentru serviciile prestate, în toată aria de operare din Gorj, sunt tarife unice, astfel: 2,64 lei /mc pentru apă furnizată (inclusiv TVA 9%); 3,07 lei/mc pentru canalizare (inclusiv TVA 19% ). Numai pe parcursul anului trecut, la nivel de operator judeţean, volumul de apă captat a fost de 7.600.099 mc, volumul de apă potabilă facturat de 5 841 842mc, iar volumul de apă uzată facturat s-a înregistrat la 4.267.871 mc.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here