Peste 90 de gorjeni suferă de scleroză multiplă

836

La nivelul judeţului Gorj, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în cursul trimestrului II al anului 2018 au intrat în evidențe nouă noi cazuri de scleroză multiplă și au ieșit trei din evidențe, rămânând 92 de cazuri.

Scleroza multiplă este o maladie care, în prezent, este incurabilă. Este o boală progresivă a sistemului nervos central (SNC), caracterizată prin episoade de inflamaţie şi demielinizare focală cu localizări multiple diseminate în timp.Simptomele sunt imprevizibile, în ansamblu incluzând oboseala, pierderea vederii, slăbiciune în picioare şi braţe, rigiditate, spasme musculare, ameţeală, încetinirea vorbirii şi altele.

92 de cazuri, în Gorj
Numărul persoanelor diagnosticate cu scleroză multiplă este din ce în ce mai mare. Numai la nivelul judeţului nostru, la finalul trimestrului II au rămas 92 de cazuri. “La nivelul judeţului Gorj, potrivit statisticilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), în cursul trimestrului II al anului 2018 au intrat în evidențe nouă noi cazuri de scleroză multiplă și au ieșit trei din evidențe, rămânând 92 de cazuri”, a explicat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Scleroza – o boală a tinerilor
Scleroza multiplă afectează sistemul nervos central şi este diagnosticată, în general, la persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Scleroza multiplă (SM), numită și scleroză în plăci, scleroză diseminată, este o boală inflamatorie în care tecile izolatoare ale celulelor nervoase din creier și măduva spinării sunt deteriorate. Numele de scleroză multiplă se referă la cicatricile (sclerele —mai cunoscute sub numele de plăci sau leziuni) aflate în special în substanţa albă a creierului și măduvei spinării.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.