Peste 69.000 de elevi au trecut în online

1204

Ministerul Educației a anunțat că până în prezent peste 69.000 de preșcolari și elevi au trecut în online ca urmare a cazurilor de coronavirus confirmate în mediul școlar.
„În a 10-a zi de la începerea cursurilor cu prezență fizică (față în față), conform raportărilor inspectoratelor școlare centralizate la nivel național de către Ministerul Educației, situația epidemiologică din mediul școlar este următoarea:

Preșcolari/elevi confirmați Covid-19: 3.362 (peste 1/1.000 în rândul elevilor);

Angajați din învățământ confirmați Covid-19: 1.192 de persoane (peste 4/1.000 în rândul personalului din învățământ);

Clase/grupe cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 2.749;

Număr copii/elevi din clasele/grupele cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 69.301 (2,36%).

Având în vedere că perioada de incubație este de maximum 14 zile, precizăm că cea mai mare parte a acestor infectări confirmate a fost determinată de activitățile din ultimele zile ale vacanței de vară, anterior începerii școlii cu prezență fizică, dar și de orice alte activități în care regulile de protecție sanitară nu se respectă la fel de riguros precum în școli”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here