Peste 600 de kilograme de substanţe periculoase, confiscate de poliţişti

294

În ultimele săptămâni, pe raza judeţului Gorj s-au desfăşurat mai multe acţiuni pentru verificarea modului în care se comercializează şi utilizează produsele de protecţia a plantelor. În cadrul acestor acţiuni, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni de nerespectare a regimului substanţelor toxice şi a produselor de protecţie a plantelor, fiind indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor o cantitate de peste 600 de kilograme de substanţe periculoase.

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Gorj au desfăşurat mai multe acţiuni pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor şi protecţia mediului.
Principalul scop al acestor acţiuni a fost acela de a creşte siguranţa cetăţeanului şi de a combate infracţionalitatea în domeniu, prin verificarea stării de legalitate, a modului de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor şi a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici. Controalele efectuate de oamenii legii au dus la confiscarea a sute de kilograme de substanţe periculoase.
„În perioada 22 aprilie – 08 mai, poliţiştii Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuate controale la 12 agenţi economici care desfăşoară activităţi de comercializare, utilizare şi prestări servicii cu produse de protecţie a plantelor, fiind constatate 5 infracţiuni de nerespectare a regimului substanţelor toxice şi a produselor de protecţie a plantelor. De asemenea, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor o cantitate de peste 600 kg substanţe periculoase”, a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Dosar penal pentru administratorul unei firme din Bărbăteşti
Unul dintre agenţii economici verificaţi de poliţişti s-a ales cu dosar penal după ce oamenii legii au descoperit că acesta a deţinut şi comercializat substanţe toxice şi produse de protecţia plantelor fără a avea acest drept. „La data de 8 mai, orele 19:00, poliţiştii B.A.E.S.P., împreună cu poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Bărbăteşti, au efectuat verificări pe linia respectării prevederilor O.G. 41/2007, privind comercializarea produselor de protecţia plantelor şi O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului la o societate comercială din comuna Bărbăteşti. Cu această ocazie a fost identificat G.C., de 33 ani care în calitate de administrator, în perioada 2012-2013, a deţinut şi comercializat, fără drept, substanţe toxice şi produse de protecţia plantelor. Substanţele toxice nu erau depozitate corespunzător, existând situaţii generatoare de risc atât pentru mediu cât şi pentru sănătatea populaţiei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cele 565 de kilograme de substanţe toxice şi produse de protecţia plantelor identificate de poliţişti au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor, fiind lăsate în custodie la Unitatea Fitosanitară Gorj – depozitul de substanţe periculoase. În cauză a fost constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări conform prevederilor Legii nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase şi OUG 195/2005 privind protecţia mediului.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.