Peste 600 de infracţiuni, depistate într-o lună

386

În luna iunie 2011, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj s-au constatat 632 infracţiuni. Din cele 632 infracţiuni constatate, 300 sunt de natură economico-financiară, 176 judiciară, diferenţa constituind-o cele de altă natură. De menţionat că dintre aceste infracţiuni, 118 au fost constatate în flagrant de către poliţişti.

Acţionând în cadrul Planul de acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, poliţiştii de investigare a fraudelor au constatat 10 infracţiuni de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproximativ 8.400.000 lei, trei infracţiuni la Codul Vamal, cinci la Legea privind societăţile comerciale şi două la Legea contabilităţii. De asemenea, au mai fost constatate 95 infracţiuni de înşelăciune în relaţiile comerciale, prejudiciul în aceste cauze fiind estimat la suma de 1.324.000 lei, 128 infracţiuni de fals, 27 infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, şi 2 privind drepturile de autor şi drepturile conexe. Unul dintre domeniile de activitate în care evaziunea fiscală se manifestă cu predilecţie este reprezentat de operaţiunile cu produse din tutun şi băuturi alcoolice. Astfel, în vederea combaterii eficiente a contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun, poliţiştii I.P.J. Gorj au desfăşurat acţiuni în sistem integrat împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu. În luna iunie 2011, ca urmare a acţiunilor efectuate, poliţiştii I.P.J au dispus indisponibilizarea în vederea confiscării a 23.060 ţigarete, evaluate la suma de 11.000 lei, 127 kg cafea, 43,8 tone de cereale şi 3,4 tone de legume şi fructe. De asemenea, pe parcursul activităţilor de verificare a legalităţii transporturilor rutiere, poliţiştii au mai confiscat aproximativ 18 tone de cărbune, 10,2 tone de materiale feroase şi 35,93 mc. Material lemnos, aceste categorii de mărfuri fiind transportate fără documente de provenienţă

176 de infracţiuni judiciare

În perioada supusă evaluării, s-a acţionat în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, prevenirea şi reducerea criminalităţii şi implicit creşterea încrederii cetăţenilor în instituţie. În acest sens , în luna iunie au fost constatate 176 infracţiuni de natură judiciară. Din cele 41 de infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale, 32 de fapte sunt infracţiuni de lovire şi alte violenţe, săvârşite majoritatea în mediul rural, pe fondul unor conflicte spontane ori a consumului excesiv de băuturi alcoolice. Referitor la infracţiunile contra patrimoniului, în perioada supusă analizei au fost constatate 111 infracţiuni de furt, din care 14 sunt furturi din auto, 15 furturi din locuinţe şi 16 din societăţile comerciale. În luna iunie 2011, poliţiştii au cercetat nu mai puţin de 403 persoane, din care 178 pentru infracţiuni economico-financiare, 113 pentru infracţiuni judiciare iar diferenţa pentru infracţiuni de altă natură. Strategia de abordare a fenomenului infracţional a făcut ca 113 dintre suspecţi, să fie prinşi în flagrant. De precizat că măsurile dispuse împotriva autorilor de infracţiuni, au fost aplicate într-un mod ferm şi operativ, trei dintre suspecţii infracţiunilor constatate fiind cercetaţi în stare de reţinere sau arest preventiv, unităţile de parchet, respectiv instanţele de judecată competente, însuşindu-şi propunerile de arestare preventivă formulate de către poliţişti. În luna iunie 2011, poliţiştii din cadrul I.P.J. Gorj au fost solicitaţi să intervină pentru rezolvarea a 1.256 cazuri, din care 663 în mediul urban şi 593 în cel rural. În peste 88,5 % din cazuri, intervenţia poliţiştilor la locul evenimentului s-a realizat în mai puţin de 10 minute.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here