Peste 600.000 de lei! Fostul primar de Săcelu a executat primăria pentru chiria pe terenul de sub sala de sport

6292

Florin Jurebie, fostul primar PSD de Săcelu, a executat, în februarie, primăria pe care a condus-o până în septembrie, pretinzând astfel ca Consiliul Local, din care face și el parte, să îi achite chiria pe terenul său de sub sala părăginită de sport din localitate. Executarea s-a făcut pe 18 martie pentru 613.954, 24 de lei, bani pe care nu și i-a încasat în cele două mandate ale sale de primar al localității. Actualul primar a contestat executarea și așteaptă punerea pe rol a dosarului, urmând să depună o plângere penală împotriva fostului edil care se afla în conflict de interese în legătură cu această chirie.

Familia lui Jurebie vrea să falimenteze Primăria Săcelu pretinzând CL suma de peste șase miliarde de lei vechi pentru terenul de 3000 de mp pe care a fost edificată sala de sport a localității. Jurebie nu spune nimic de faptul că a lăsat în paragină edificiul, în timpul mandatelor sale, în timp ce plata chiriei mergea, în opinia sa, înainte.
În favoarea CL intervine faptul că, fiind pandemie, executarea lui Jurebie nu s-a putut aplica. Mai mult, actualul primar a intervenit și încearcă stoparea executării în instanță și chiar tragerea la răspundere a fostului primar, care timp de două mandate a fost și edil și beneficiar al chiriei din bani publici, în calitate de moștenitor.
Sala de sport se afla într-o stare avansată de degradare. Autoritățile locale nu pot deocamdată interveni să reabiliteze bunul de interes public până când situația terenului de sub aceasta nu se clarifică.
Se putea face o expropriere a bunului, lucru pe care Jurebie nu l-am făcut deoarece îi convenea plata, în continuare, a chiriei.
Terenul este închiriat din 2006 de la familia lui Jurebie, iar chiriașii ar fi beneficiat de câteva miliarde deja ca plata a chiriei pentru terenul respectiv.
Situația este de noaptea minții, mai ales că bunul de interes public a fost lăsat să se degradeze în timp ce chiria se percepea, în continuare, pe hârtie.
A.STOICA

1 COMENTARIU

  1. De ce Consiliul Local Sacelu impreuna cu Scoala Generala Sacelu nu preda sala de sport familiei Jurebie,
    fiind o cladire nefolosita cum se vede din fotografii. Chiria primita de asa zisi propietari depaseste valoarea cladiri de 5 ori pana in prezent .Conducerea primariei nu poate sa gestioneze aceste obiective din localitate mai bine le vinde.Familia Jurebie a platit impozit pe terenul care il detine in zona cat valoarea pe care pretinde chiria terenului de sub sala de sport ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here