Peste 60 de deţinuţi se şcolesc pe băncile Penitenciarului Târgu-Jiu

518

La ora actuală, Penitenciarul Târgu-Jiu are în custodie peste 460 de persoane private de libertate, încadrate în regimurile de executare a pedepselor privative de libertate. Cei mai mulţi dintre aceştia, au cel mult studiile liceale încheiate, existând printre condamnaţi şi persoane care au ajuns după gratii, deoarece au comis diverse infracţiuni, în ciuda faptului că 46 dintre cei încarceraţi sunt absolvenţi de studii superioare.

Potrivit lui Marius Oborocea, purtător de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, în această unitate sunt încarcerate 46 de persoane absolvente de studii superioare. “La depunerea în penitenciar, 46 dintre persoanele custodiate au declarat că au studii superioare, 215 au studii liceale din care avem 15 cu nouă clase, 69 cu zece clase, 47 cu unsprezece clase, 84 cu douăsprezece clase. De asemenea, avem 158 de persoane private de libertate care au doar studii gimnaziale – 18 cu cinci clase, 18 cu şase clase, 18 cu şapte clase, 104 cu opt clase, alte 39 au studii primare – 5 au o clasă, 8 două clase, 4 trei clase, 22 patru clase, dar şi 11 care nu au studii”, a declarat Marius Oborocea.
În sistemul penitenciar se organizează cursuri de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu şi pot fi organizate cursuri şi pentru alte forme de învăţământ prevăzute de legea educaţiei. Cursurile de şcolarizare a persoanelor condamnate se organizează şi se desfăşoară în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale împreună cu Ministerul Justiţiei cu personal didactic asigurat şi salarizat de inspectoratul şcolar, în condiţiile legii, prin bugetele unităţilor administrativ teritoriale în a căror rază teritorială este situat penitenciarul. Înscrierea persoanelor condamnate la cursurile şcolare se face ţinându-se cont de nevoile educative ale acestora şi în baza recomandărilor consemnate în planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică din dosarul individual.

22 de deţinuţi, la şcoală
În cursul anului şcolar 2015-2016 în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu sunt cuprinşi în procesul de învăţământ un număr de 22 deţinuţi, astfel: șase la cursuri primare şi 16 la cursuri gimnaziale. “Cadrele didactice care predau disciplinele de curs, în cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu, sunt angajaţi/ angajate ai/ ale Şcolii Generale Nr. 1 Gheorghe Tătărăscu din municipiu, aceştia fiind detaşaţi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj în baza unui protocol de colaborare”, au transmis reprezentanţii Penitenciarului Târgu-Jiu.

Formare profesională pentru deţinuţii de la Târgu-Jiu
În decursul anului trecut, 96 de deţinuţi din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu au participat la cursurile de formare profesională organizate în parteneriat cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj.
40 dintre aceştia au absolvit cursurile în meseria de lucrător în creşterea animalelor, 14 în meseria de zidar – pietrar – tencuitor, 42 în meseria de lucrător confecţii din piele şi înlocuitori. În prezent, se află în derulare un curs în meseria de zidar – pietrar – tencuitor, început în luna august a anului trecut, la care participă 21 de deţinuţi.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here