Peste 50 de euro, preţul unui certificate de carbon!

1243

Preţul certificatelor CO2 din UE au urcat pentru prima dată peste nivelul de 50 de euro pe tonă, pe fondul înăspririi politicii climatice a blocului comunitar şi a cererii solide din partea investitorilor, ceea ce a dus la un cost ridicat record al emisiilor, transmite Reuters, preluat de Agerpres. Preţurile de referinţă ale certificatelor de carbon din Uniunea Europeană au urcat marţi dimineaţă cu 1,3%, la 50,05 euro pe tonă, cel mai ridicat nivel din 2005, când a fost lansat sistemul de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS). Acesta este principalul instrument de politică al UE pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, impunând centralelor electrice, fabricilor şi companiilor aeriene europene să achiziţioneze certificate de acest fel tot mai costisitoare, în timp ce plafonul numărului de certificate tranzacționabile scade de la an la an.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here