Peste 460 de intervenții și mai bine de 650 de persoane, salvate de echipele Salvamont

1506

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna august a anului 2020, a celor 42 de structuri județene sau locale salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România.

Luna august a fost caracterizată ca o perioadă cu activitate turistică intensă, cu un număr foarte mare de turiști pe munte, fapt ce a impus asigurarea asistenței de salvare montană la un nivel ridicat, zilnic, un număr de circa 700 de salvamontiști aflându-se la datorie în zonele montane cu afluență turistică mare, în zonele de practicare intensivă a sporturilor montane, în punctele medicale și de intervenție din cca 110 posturi și baze salvamont. În această perioadă salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 464 de acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate 653 de persoane. Dintre acestea, 191 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, iar 14 persoane, elicopterelor de salvare SMURD-IGAV. Din păcate, cinci persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiștilor reducându-se la recuperarea acestora și transportul pentru predarea la serviciile IML. Prin Dispeceratul Național Salvamont-Vodafone au fost primite, direct, 362 de apeluri prin care anunțau accidente montane, restul apelurilor de urgență fiind primite și preluate direct de către salvamontiști prin Serviciul Unic de Urgență 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont. De asemenea, în cursul lunii august s-au primit 1.906 apeluri prin care solicitau informații despre zona montană, dintre acestea, 1.364 apeluri au fost înregistrate la Dispeceratul Național Salvamont-Vodafone, restul de 542 apeluri fiind făcute direct structurilor salvamont locale sau județene. În cadrul celor 42 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial și care dețin personal pregătit profesional și atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează un număr de circa 800 de salvatori montani atestați, dintre care peste 300 sunt salvatori montani angajați.

25 de persoane, salvate de salvamontiștii gorjeni
,,La nivelul Salvamont Gorj, în luna august, echipele noastre au intervenit la 21 de cazuri, fiind salvate astfel și recuperate de pe munte un număr de 25 de persoane. Din păcate, am avut două cazuri predate IML, iar șapte către serviciile de Ambulanță-SMURD. Cunoscând specificul și numărul mare de intervenții chiar și în finalul sezonului de vară, în toate zonele din țară în care se practică intensiv sporturile montane de vară, pe traseele turistice, în bazele, posturile și refugiile salvamont, serviciile salvamont vor continua să asigure efective de salvatori montani dimensionate adecvat, astfel încât să se reușească intervenția cu operativitate în situația producerii de accidente. Echipele salvamont, singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional și atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale, pot fi alertate prin sistemul unic de urgență 112 și prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicația SALVAMONT-VODAFONE pentru telefoanele mobile”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj și președinte al Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.