Peste 400 de kilograme de fructe și legume, confiscate de polițiști

1325

Un bărbat de 33 de ani, din municipiul Craiova, a fost depistat, miercuri, de polițiștii din Padeș, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 671 Călugăreni, transportând 420 de kilograme de fructe şi legume, pentru care nu a putut prezenta documente de provenienţă. ,,Având în vedere cele constatate a fost dispusă sancţionarea contravenţională a bărbatului, cu amendă în valoare de 1000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 12/1990, Rep., privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite. Totodată, polițiștii au dispus ca măsura complementară de confiscare a întregii cantități de fructe şi legume”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.