Peste 245.000 de carduri de sănătate, distribuite gorjenilor

429

Preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că primele carduri de sănătate destinate gorjenilor vor fi ridicate de la Imprimeria Naţională începând cu data de 19 septembrie. Până la sfârşitul acestui an, toţi asiguraţii din judeţul nostru vor primi cardurile de sănătate. Este vorba despre 245.481 persoane.

Nu mai puţin de 245.481 de carduri naţionale de sănătate vor fi distribuite asiguraţilor din judeţul nostru, în următoarea perioadă. Până pe 17 octombrie vor fi ridicate de la Imprimeria Naţională toate cardurile. „S-a intrat în linie dreaptă pentru începerea distribuirii cardului naţional de sănătate. În data de 19 septembrie vor ridica primele carduri. Acestea se ridică de la Imprimeria Naţională în mai multe tranşe: Pe 19 şi 26 septembrie şi pe 3, 10 şi 17 octombrie se vor ridica de către Poşta Română 245.481 de carduri, reprezentând numărul de asiguraţi care se aflau în baza de date la momentul începerii tipăririi cardului, adică anul 2013”, a declarat Daniel Bondoc, preşedintele CJAS Gorj.
Valoarea contractului pentru judeţul nostru este de 835.000 de lei; banii sunt plătiţi de Ministerul Sănătăţii, sunt alocaţi CJAS Gorj şi vor fi distribuiţi Poştei Române în funcţie de numărul de carduri care vor fi distribuite.

Cardurile se distribuie până la 31 decembrie
Poştaşul se va prezenta de două ori la domiciliul fiecărui asigurat pentru a-i înmâna cardul de sănătate. Dacă acesta nu este găsit la domiciliu, cardul va fio păstrat la Poştă timp de 10 zile, ulterior fiind trimis la CJAS, de unde poate fi ridicat de asigurat. „Poşta Română are obligaţia să se prezinte de două ori la domiciliul asiguratului; bineînţeles, dacă va lăsa cardul de prima dată, a doua oară nu mai este necesar. De fiecare dată când se va prezenta şi nu va găsi pe cineva acasă, va lăsa un aviz în care va informa asiguratul, iar cardul va rămâne la oficiul poştal. În cazul în care nu se va ridica nici de la oficiul poştal, în termen de 10 zile, va fi returnat la Casa de Asigurări şi asiguraţii pot veni să îl ridice. Până la 31 decembrie 2014 toate cardurile trebuie să fie distribuite, pentru că începând din 2015 tot ce înseamnă servicii medicale, exceptând urgenţele se vor face numai cu prezentarea cardului şi cu introducerea lui într-un cititor de carduri”, a explicat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

Medicii de familie vor iniţializa cardurile
Potrivit conducerii CJAS Gorj, cardurile se vor iniţializa la medicina de familie, unde li se vor schimba pinurile cu ajutorul medicului de familie, urmând ca din acel moment cardul să fie iniţializat şi să poată fi utilizat la orice furnizor de servicii medicale. Odată cu intrarea în vigoare a obligativităţii utilizării acestor carduri, nici un serviciu medical nu se va mai efectua fără prezentarea acestui card.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here