Peste 21 de milioane de lei pentru reabilitarea energetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu

800

Ieri, a fost semnat contractul de finanţare nr. 2231, privind implementarea proiectului „Reabilitarea energetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu – locaţia str. Tudor Vladimirescu”.

Contractul a fost semnat între Judeţul Gorj, în calitate de beneficiar, reprezentat de preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Cosmin-Mihai Popescu şi Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar. Proiectul a fost depus spre finanţare pe 25 septembrie 2017, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 – Sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei şi a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, şi în sectorul locuinţelor, Operaţiunea B – Clădiri Publice finanţează investiţii ce vizează îmbunătăţirea izolaţiei termice a clădirilor, a şarpantelor şi învelitoarelor; introducerea, reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor pentru preparare, distribuţie şi utilizare agent termic; utilizarea resurselor regenerabile de energie; implementarea sistemelor de management energetic.
Durata de implementare a proiectului este de 33 luni, de la semnarea contractului de finanţare. Prin realizarea acestui proiect se urmăreşte: îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei clădirii (pereţi exteriori, ferestre, tâmplărie, planşeu superior, planşeu peste subsol), a şarpantelor şi a învelitorilor, inclusiv măsuri de consolidare a clădirii, după caz; reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor pentru prepararea şi transportul agentului termic, apei calde menajere şi racordarea la sistemele de încălzire centralizată, după caz; utilizarea surselor regenerabile de energie, pentru asigurarea necesarului de energie termică pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum (montarea unui sistem alcătuit din panouri solare şi pompe de căldură); reabilitarea instalaţiilor electrice, respectiv înlocuirea tablourilor de iluminat şi de forţă, înlocuirea grupului generator, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente şi incandescente cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă; implementarea sistemelor de management energetic, având ca scop îmbunătăţirea eficienţei energetice şi monitorizarea consumurilor de energie; realizarea instalaţiilor de avertizare şi prevenire incendiu.
Obiectivul general al proiectului vizează „Creşterea eficienţei energetice a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu – locaţia strada Tudor Vladimirescu” şi va fi atins prin realizarea următoarelor obiective specifice: îmbunătăţirea izolaţiei termice a anvelopei clădirii; utilizarea surselor regenerabile de energie, pentru asigurarea necesarului de energie a clădirii; implementarea sistemelor de management energetic având ca scop îmbunătăţirea eficienţei energetice şi monitorizarea consumurilor de energie; înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă. Activităţile care se vor realiza: lucrări de reabilitare termică a anvelopei; lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/sistemului de furnizare a apei calde de consum; instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei termice pentru consumul propriu; lucrări de instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare, ventilare naturală şi ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior; lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiei de iluminat; măsuri conexe – înlocuiri tablouri electrice, montaj grup generator, instalaţii avertizare şi prevenire incendiu, instalaţii legare la pământ şi paratrăznet, înlocuire circuite electrice; realizarea activităţii de audit financiar extern; realizarea activităţii de informare și publicitate a proiectului, în conformitate cu prevederile Manualului de Identitate Vizuală POR 2014-2020.
Valoarea totală a proiectului „Reabilitarea energetică a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu – locaţia str. Tudor Vladimirescu” este de 21.162.108,70 lei inclusiv T.V.A (valoarea eligibilă nerambursabilă alocată din fonduri europene este de 17.380.169,17 lei, inclusiv TVA), din care contribuţia proprie totală a U.A.T. – Judeţul Gorj în proiect, este 3.781.939,53 lei (inclusiv T.V.A), din care: contribuţia la cheltuieli eligibile – 354.697,33 lei, inclusiv T.V.A; contribuţia la cheltuieli neeligibile – 3.427.242,20 lei, inclusiv T.V.A.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.