Peste 2.500 de gorjeni s-au prezentat la centrele de permanenţă în februarie

405

În luna februarie a acestui an, peste 2.500 de persoane au solicitat sprijin medical în centrele de permanenţă de pe raza municipiului nostru. De la lună la lună, adresabilitatea continuă să crească la centrele de permanenţă gorjene.

Pe raza judeţului nostru funcţionează 15 centre de permanenţă. Acestea sunt în localităţile: Samarineşti, Cătunele, Mătăsari, Peştişani, Logreşti, Turburea, Prigoria, Târgu-Jiu – trei centre, Tismana, Crasna, Tetila, Bâlteni şi Târgu-Cărbuneşti. La începutul acestui an, la centrele de permanenţă din Gorj s-au prezentat peste două mii de persoane. „În luna februarie, numărul persoanelor care s-au adresat centrelor de permanenţă de pe raza judeţului nostru a fost de 2.513. Pe fiecare centru în parte, adresabilitatea a fost: 115 pacienţi la Samarineşti, 108 la Cătunele, 122 la Mătăsari, 151 la Peştişani, 145 la Logreşti, 152 la Turburea, 130 la Prigoria, 149 la Tismana, 130 la Crasna, 145 la Tetila, 200 la Bâlteni, 150 la Cărbuneşti şi 793 la cele trei centre de permanenţă din Târgu-Jiu”, a explicat Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj.

Cheltuieli de peste două miliarde
La peste două miliarde de lei vechi se ridică cheltuielile lunare ale acestor centre. În localităţile unde sunt centre de permanenţă va fi asigurată asistenţă medicală de către medicii de familie gorjeni începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15:00-08:00. Şi în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se va efectua în intervalul 08:00-08:00, a doua zi. Cuantumul sumelor primite de către cadrele medicale pentru activitatea desfăşurată în cadrul centrelor de permanenţă se face în funcţie de numărul orelor lucrate. Spre exemplu, pentru medici contravaloarea unei ore lucrate este de 12,8 lei, iar pentru asistente este de 8 lei. În plus, medicul coordonator mai primeşte 15% pentru activitatea de coordonare, iar dacă centrul de permanenţă este organizat în cadrul unui cabinet medical privat, medicul respectiv, care deţine cabinetul, primeşte încă 6,4 lei pe oră, pentru acoperirea cheltuielilor administrative.
Minodora SUCEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here