Peste 18 tone de cărbune, confiscate de poliţişti

249

Peste 18 tone de cărbune fără documente de provenienţă au fost ridicate în vederea confiscării în cursul zilei de 5 noiembrie de către poliţiştii gorjeni.

Miercuri, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat pe D.E.79 – Plopşoru un bărbat în vârstă de 33 ani, din comuna Plopşoru, care transporta cu o autoutilitară cantitatea de 8.580 kg bulgări de cărbune lignit, fără să deţină documente legale de provenienţă. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în sumă de 500 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de cărbune. Tot cu o amendă de 500 de lei s-a ales şi un tânăr de 24 de ani, din comuna Coşoveni, judeţul Dolj, depistat în cursul aceleiaşi zile de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică în timp ce transporta cu o autoutilitară pe D.E.79 – Plopşoru cantitatea de 5.780 kg bulgări de cărbune lignit, de asemenea fără să deţină documente legale de provenienţă. Şi în acest caz s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de cărbune. O altă amendă, de această dată în valoare de 1.000 lei, a fost aplicată de poliţişti unui tânăr de 19 ani, din Plopşoru, după ce în autoutilitara la volanul căruia se afla acesta a fost descoperită cantitatea de 4.000 kg bulgări de cărbune lignit, fără documente legale de provenienţă. Ca măsură complementară s-a dispus ridicarea în vederea confiscării a întregii cantităţi de cărbune.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here