Peste 1600 de ştampile de vot, pentru parlamentare

369

Pregătirile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat sunt în grafic. 1625 de ştampile de vot au fost astfel achiziţionate de către Prefectura Gorj. Până în momentul în care acestea vor fi distribuite către secţiile de votare din judeţ, ele au fost depozitate într-o încăpere sigilată fiindu-i asigurată paza de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi.

Prefectura Gorj a achiziţionat absolut toate materialele necesare desfăşurării procesului de votare. Începând din această săptămână, urmează ca materialele necesare procesului electoral să fie împărţite fiecărei secţii de votare. De asemenea şi buletinele de vot vor urma a fi împărţite pe secţii, pe colegiile de Deputaţi şi Senatori în perioada următoare. “Respectăm calendarul şi activităţile de acolo. În principiu noi am aprovizionat absolut cu toate materialele necesare procesului de votare, ştampile, tuşiere ştampilele de control ale secţiilor de votare. Acţiunile Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Gorj numărul 20 îşi desfăşoară acţiunile cu privire la campania electorală. Urmând ca până la data de 29 noiembrie să se completeze birourile secţiilor de votare cu membri fiecărui partid. La începutul lui decembrie, în data de 3, 4 primarii vor primi copiile după listele electorale permanente iar pe data de 7 vom distribui buletinele de vot şi cele necesare procesului de votare”, a precizat Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here