Peste 130 de participanți la conferința anuală a Ligii Pensionarilor din Gorj

623

Liga Pensionarilor din județul Gorj a organizat, joi, 27 aprilie 2017, conferința anuală de dare de seamă, conform legii asociațiilor de pensionari. Evenimentul a avut loc la Muzeul Județean din Târgu-Jiu, participarea fiind numeroasă. Prezenți au fost și prefectul Ciprian Florescu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj – Ninel Muja, deputatul Alin Văcaru, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice din județ.

Nu mai puțin de 132 de membri ai filialelor locale ale Ligii Pensionarilor din Gorj au participat, joi, la conferința anuală organizată la Târgu-Jiu. Au răspuns prezent la invitație și prefectul Ciprian Florescu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj – Ninel Muja, deputatul Alin Văcaru, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice din județ. În deschiderea evenimentului s-a prezentat raportul activității Ligii Pensionarilor pe anul trecut. “Analizăm modul în care organismele noastre de conducere au acționat pentru îndeplinirea atribuțiunilor prevăzute de lege, statut, dar și a obiectivelor stabilite la conferința anterioară. Avem convocați 130 de delegați și invitați din partea instituțiilor locale și județene”, a confirmat Petre Rădulescu, președintele Ligii Pensionarilor din Gorj.
Pentru următoarea perioadă, conducerea Ligii Pensionarilor din județul nostru și-a stabilit o serie de obiective, între care: apărarea drepturilor și libertăților pensionarilor, întărirea relațiilor cu partenerii de colaborare, asistența medicală și socială și consolidarea din punct de vedere organizatoric a Ligii.
În ceea ce privește dificultățile cu care se confruntă vârstnicii, Petre Rădulescu a declarat că „cele mai mari probleme ale pensionarilor sunt: prea puține farmacii și puncte farmaceutice, se menține încă, în unele unități spitalicești, lipsa medicamentelor; de asemenea, ne străduim ca la nivel central valoarea punctului de pensie să ajungă la 45%, așa cum a fost prevăzut în lege înainte de ’89”.

Se intenționează constituirea de noi filiale
La ora actuală, Liga Pensionarilor din județul Gorj are 5630 de membri. Conducerea acestui organism dorește să constituie noi filiale și să atragă un număr cât mai mare de pensionari. „Nu avem filială în orașul Novaci și alte localități precum Bustuchin și Dănciulești. Recent, acum două săptămâni, am constituit filiala de la Tismana cu un număr de 40 și ceva de membri la început”, a precizat Petre Rădulescu, președintele Ligii Pensionarilor din Gorj.
Potrivit aceleiași surse, pensionarii au toate motivele să devină membri ai Ligii, în cadrul acesteia organizându-se diferite activități cultural-recreative, excursii, jocuri de societate și nu numai. Contribuția este modică, fiecare membru achitând 6 lei pe an.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.