Peste 1000 de amenzi și 115 permise reținute, într-o săptămână

833

În perioada 7-13 iunie,  polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni pe raza întregului județ pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, precum și pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, polițiștii au avut în vedere identificarea şi sancţionarea participanţilor la traficul rutier, care,  prin încălcarea normelor rutiere, creează riscuri pentru siguranţa tuturor categoriilor de participanţi la trafic.

Un alt obiectiv al acțiunilor a fost conştientizarea opiniei publice asupra dinamicii și consecinţelor accidentelor rutiere.

Polițiștii au utilizat autospeciale radar și aparate etilotest și drugtest pentru înregistrarea vitezei, respectiv depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În cadrul acțiunilor au fost aplicate 1.029 de sancțiuni contravenționale, din care 994 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.

Au fost aplicate 305 amenzi pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 13 pentru conducere sub influența alcoolului și 24 pentru depășire interzisă.

Totodată, au fost reținute 115 permise de conducere, retrase 48 certificate de înmatriculare, fiind constatate 9 infracțiuni la regimul rutier.

De asemenea, a fost luată măsura sancționării contravențională față de 98 de bicicliști, 91 pietoni și 16 căruțași.

„Având în vedere că nerespectarea regimului legal de viteza, indisciplina pietonilor și a bicicliștilor, precum și consumul de alcool sunt principalele cauze generatoare de accidente rutiere, astfel de acțiuni vor fi desfășurate și în perioada următoare”, a anunțat IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.