Peste 100 de pompieri români, trimiși în ajutorul poporului elen

1003

„În data de 5 august 2021, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de extinderea incendiilor de pădure pe teritoriul elen. Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui  ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile elene. Cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență, un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a  putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii. Astfel, acest modul va fi format din 112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale (6 autospeciale de stingere incendii de pădure, 2 cisterne, 1 centru de comandă, 4 containere Multirisc, 1 generator, 2 tabere mobile, 1 autocar de intervenție, 2 microbuze, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă). Precizăm faptul că ajutorul oferit statului afectat de aceste nefericite evenimente se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul elen prin Mecanismul European de Protecție Civilă”, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.