În dimineaţa primei zile a lunii mai, conducerea Clubului Montan “White Wolf” Baia de Fier a dat startul celei de-a şasea ediţii a Cupei White Wolf. La locul de plecare s-au aliniat nu mai puţin de 102 concurenţi, care au participat la cele 4 probe ale concursului: tir sportiv, alergare montană, escaladă şi orientare sportivă. Câştigătorii au primit diplome, medalii şi cupe.
Omul are înscris în natura lui dorinţa de cunoaştere şi de competiţie. Venind cu această moştenire din vremurile imemoriale, fiecare încearcă să descopere lumea din jurul său şi să-şi afle limitele.
Prin sistemul competiţional adoptat, Cupa Montană White Wolf, ajunsă deja la a şasea ediţie, doreşte să descătuşeze forţele interioare ale fiecăruia dintre participanţi. Plecată din mintea şi sufletul unor iubitori ai naturii, în general, şi ai munţilor, în special, competiţia se transformă de la an la an. “Unicitatea acestui sistem constă în libertatea totală de acţiune acordată concurenţilor”, a confirmat Gabriel Dan Chiriac, preşedintele Clubului Montan “White Wolf” Baia de Fier.
Patru probe pentru iubitorii de natură
Cele patru probe de concurs permit implicarea în activitate a tuturor iubitorilor de natură, indiferent de condiţia fizică, vârsta sau alte “bariere”. Pentru fiecare probă: escaladă naturală, orientare sportivă, alergare montană şi tir, s-a întocmit clasament individual (masculin / feminin – sub şi peste 15 ani). “Clasamentul general al Cupei Montane White Wolf este dat pentru fiecare categorie, de suma rezultatelor obţinute de fiecare participant, în cele patru probe de concurs. În caz de egalitate pentru locurile 1, 2 sau 3, departajarea se face în functie de locul obţinut la proba de escaladă naturală”, a explicat Chiriac.
În acest an, nu mai puţin de 102 persoane s-au aliniat la startul probelor din concurs. Din fericire, vremea a ţinut cu ei şi cu organizatorii, condiţiile meteo fiind perfecte pentru derularea competiţiei.
Minodora Sucea
CLASAMENT ESCALADĂ NATURALĂ FEMININ / – 15 ani
Locul 1 Farlan Elena
Locul 2 Latoiu Florentina Roxana
Locul 3 Stefanovici Andreea
CLASAMENT ESCALADĂ NATURALĂ FEMININ / + 15 ani
Locul 1 Stanciu Maria Iuliana
Locul 2 Nebancia Ana-Maria-Luiza
Locul 3 Bazgan Monica
CLASAMENT ESCALADĂ NATURALA MASCULIN / – 15 ani
Locul 1 Panduru Darius
Locul 2 Furdui Andrei Codrut
Locul 3 Dragomir Stefan Daniel
CLASAMENT ESCALADA NATURALĂ MASCULIN / + 15 ani
Locul 1 Bran Razvan Gabriel
Locul 2 Doldur Marian
Locul 3 Cristescu Andrei
CLASAMENT ORIENTARE SPORTIVA FEMININ / – 15 ani
Locul 1 Ursu Alina Ionela
Locul 2 Stefanovici Andreea
Locul 3 Saulescu Adelina
CLASAMENT ORIENTARE SPORTIVĂ FEMININ / + 15 ani
Locul 1 Stanciu Maria Iuliana
Locul 2 Stancioi Andreea
Locul 3 Nebancia Ana-Maria-Luiza
CLASAMENT ORIENTARE SPORTIVĂ MASCULIN / – 15 ani
Locul 1 Stanga Ion Alexandru
Locul 2 Furdui Andrei Codrut
Locul 3 Tot Dragos Stefan si Farlan Stefan
CLASAMENT ORIENTARE SPORTIVĂ MASCULIN / + 15 ani
Locul 1 Stanga Gabriel
Locul 2 Perpelea Georgian
Locul 3 Stanciu Laurentiu
CLASAMENT ALERGARE MONTANĂ FEMININ / – 15 ani
Locul 1 Stefanovici Andreea
Locul 2 Farlan Elena
Locul 3 Popa Malina
CLASAMENT ALERGARE MONTANĂ FEMININ / + 15 ani
Locul 1 Stanciu Maria Iuliana
Locul 2 Nebancia Ana-Maria-Luiza
Locul 3 Stancioi Andreea
CLASAMENT ALERGARE MONTANĂ MASCULIN / – 15 ani
Locul 1 Stanga Ion Alexandru
Locul 2 Farlan Stefan
Locul 3 Udrea Andrei Ion
CLASAMENT ALERGARE MONTANĂ MASCULIN / + 15 ani
Locul 1 Doldur Marian
Locul 2 Cir Constantin
Locul 3 Pintilie Tiberiu Nicolae
CLASAMENT TIR FEMININ / – 15 ani
Locul 1 Corcodel Alexandra Andreea
Locul 2 Belu Maria Madalina
Locul 3 Udrea Andreea
CLASAMENT TIR FEMININ / + 15 ani
Locul 1 Urbanek Alexandra Miruna
Locul 2 Dinu Madalina
Locul 3 Bilici Corina
CLASAMENT TIR MASCULIN / – 15 ani
Locul 1 Ungureanu Cornel Florentin
Locul 2 Panduru Darius
Locul 3 Miculete Ioan Victor
CLASAMENT TIR MASCULIN / + 15 ani
Locul 1 Fariseu Mario Andrei
Locul 2 Stanciu Laurentiu
Locul 3 Ohima Alexandru
CLASAMENT GENERAL FEMININ / – 15 ani
Locul 1 Farlan Elena
Locul 2 Belu Maria Madalina
Locul 3 Cojocaru Roxana Teodora
CLASAMENT GENERAL FEMININ / + 15 ani
Locul 1 Stanciu Maria Iuliana
Locul 2 Nebancia Ana-Maria-Luiza
Locul 3 Bilici Corina
CLASAMENT GENERAL MASCULIN / – 15 ani
Locul 1 Panduru Darius
Locul 2 Flondor Constantin Alexandru
Locul 3 Miculete Ioan Victor
CLASAMENT GENERAL MASCULIN / + 15 ani
Locul 1 Doldur Marian
Locul 2 Bran Razvan Gabriel
Locul 3 Pintilie Tiberiu Nicolae