Peste 100 de copii şi adolescenţi cu vârste cuprinse între 6 şi 19 ani sunt aşteptaţi în acest week-end, la Târgu-Jiu, pentru a participa la Festivalul Naţional „Coloana Infinitului”.
Festivalul „Coloana Infinitului” este organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Palatul Copiilor Târgu-Jiu, Primăria Târgu-Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj, în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” şi Asociaţia Regională pentru Dezvoltare Durabilă. Cea de-a VIII-a ediţie a festivalului se va desfăşura în perioada 16 – 17 mai, în amfiteatrul din centrul municipiului Târgu-Jiu. În prima zi, începând cu ora 16:00, vor susţine recitaluri trupele de muzică uşoară şi folk şi soliştii de muzică folk, urmând ca a doua zi, începând cu ora 10:00, să se întreacă soliştii acompaniaţi de negative. Festivalul se va desfăşura pe patru secţiuni: grupuri vocal-instrumentale muzică uşoară, grupuri muzică folk, solişti muzică folk şi muzică uşoară. Potrivit organizatorilor, anul acesta la festival s-au înscris peste 100 de solişti şi zece formaţii. Juriul festivalului va fi format din compozitorul Claudiu Bulete (preşedinte), Tavi Colen, compozitorul Valeria Miscutia (Asociaţia „Vivere” Oradea), prof. Laurenţiu Popescu (Colegiul Naţional „Spiru Haret” Târgu-Jiu), prof. Ciobanu Tudorel (Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu), prof. Ion Popescu (inspector IŞJ Gorj). Laureaţii concursului vor fi sprijiniţi să realizeze înregistrarea unei piese muzicale în studioul Palatului Copiilor Târgu-Jiu fără niciun cost. Câştigătorului trofeului i se va acorda şansa imprimării unui întreg album audio în studioul Palatului Copiilor Târgu-Jiu. Gala laureaţilor este programată în data de 17 mai, la ora 17:00.
În cadrul acesteia vor susţine recitaluri câştigătorii ediţiilor precedente, Alexandra Ioniţă şi Antoniu Pican, ambii din Moreni şi va fi desemnat câştigătorul acestei ediţii a festivalului.
R.L.
Anul acesta si-au batut joc de copii. La categorii de 30-40 de copii s-au acordat doar 4 premii ! Cum sa mai fie motivati acei copii ? Cititi putina pedagogie, domnilor organizatori !