Sute de absolvenți de liceu din Gorj au susținut ieri prima probă scrisă din cadrul sesiunii august-septembrie a examenului de bacalaureat, cea la Limba și literatura română. Peste 100 dintre candidații înscriși nu s-au prezentat însă la examen, iar alți doi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
Dintre cei 561 de candidați care s-au înscris în vederea susținerii probei scrise la Limba și literatura română, la examen s-au prezentat 458, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Gorj. Dintre aceștia, doi au fost eliminați din examen după ce au fost prinși încercând să copieze cu ajutorul unor fițuici, respectiv al telefonului mobil. Ambii candidați susțineau proba scrisă la centrul de examen de la Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu. Probele scrise din cadrul sesiunii august-septembrie a examenului de bacalaureat continuă astăzi, cu proba obligatorie a profilului, și miercuri, cu proba la alegere a profilului și specializării. Reamintim că probele scrise încep la ora 9.00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8.30. Lucrările scrise pot fi elaborate într-un interval de lucru de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru scheme și desene vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Examenului de Bacalaureat în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a Bacalaureatului. Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice tip de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni. Procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale se vor derula în intervalul 23 – 31 august. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2021), potrivit metodologiei specifice. Ministerul Educației a pus la dispoziția celor interesați linia TELVERDE 0800801100 pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități pe durata probelor scrise. Numărul va fi disponibil în perioada 16 – 19 august, între orele 8.00 – 16.00.
Primele rezultate, afișate pe 31 august
Afișarea primelor rezultate, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12.00). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00, atât în format fizic, cât și electronic.
În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (1 – 3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie. Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puțin 6 (șase).
Roxana Lupu