Peste 1.700 de gorjeni şi-au făcut testul pentru depistarea tuberculozei

462

Pe parcursul anului trecut, în Dispensarul TBC s-au confirmat 285 de cazuri de TBC la persoane de peste 15 ani şi 11 la copii cu vârste de până în 14 ani. Tot anul trecut, potrivit datelor centralizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj, 27 de gorjeni şi-au pierdut viaţa din cauza tuberculozei. În acelaşi interval de timp, 1742 de persoane din judeţul nostru şi-au făcut testul pentru depistarea tuberculozei. La sfârşitul lui 2014, erau rămaşi în evidenţă 311 gorjeni diagnosticaţi cu această boală.

Principala sursă de infecţie tuberculoasă este reprezentată de persoana bolnavă de tuberculoză, de regulă localizată pulmonar. În momentul în care o persoană este diagnosticată cu această boală, membrii familiei sunt obligaţi să-şi facă şi ei testul pentru depistarea TBC. Astfel, pe parcursul anului trecut s-au depistat peste trei sute de noi cazuri şi s-au efectuat 1742 de testări. „Pe parcursul anului trecut, 1.742 persoane şi-au făcut teste pentru depistarea tuberculozei, 881 fiind din mediul urban şi 861 din rural”, a confirmat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Diagnosticarea precoce, de o importanţă majoră
În lupta împotriva tuberculozei, sunt foarte importante diagnosticarea şi instituirea tratamentului cât mai precoce, cooperarea pacientului pentru respectarea schemei şi a duratei tratamentului, educarea acestuia pentru a nu deveni o sursă de contagiozitate.
De asemenea, este foarte important ca pacientul să rămână internat pe toată perioada de contagiozitate a bolii. TBC este a doua cauză infecţioasă de deces în lume, doar SIDA făcând mai multe victime. Se estimează că o treime din populaţia lumii este infectată cu bacilul Koch, iar la circa 5 – 10% dintre aceştia, infecţia latentă progresează într-o formă de boală activă. Trebuie subliniat faptul că, în 80% din cazurile de TBC, procesul tuberculos se localizează la plămâni. Astfel, simptome ca tusea cu durata de cel puţin trei săptămâni, alături de pierderea ponderală, astenie, febră, transpiraţii nocturne, dureri toracice, dispnee, hemoptizie, trebuie să aducă pacientul la medicul de familie care îl va orienta spre medicul pneumolog. Tratată corect, tuberculoza cu bacili chimiosensibili, este o boală curabilă.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here