Peste 1.500 viroze şi pneumonii, în ultima săptămână

294

În perioada 22-29 octombrie, la nivelul judeţului nostru s-au înregistrat nu mai puţin de 1.081cazuri de viroze şi 443 cazuri de pneumonie. Zeci de persoane au necesitat internare. Pentru a evita îmbolnăvirea, specialiştii recomandă luarea unor măsuri, cele mai importante fiind cele de igienă.

Toamna şi-a arătat colţii în ultimele zile. În această perioadă ne aflăm în plin sezon al virozelor. Medicii gorjeni confirmă faptul că tot mai multe persoane sunt diagnosticate cu viroze, în ultima vreme. Şi statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj relevă un număr destul de mare de viroze şi pneumonii. Astfel, în perioada 22-29 octombrie, la nivelul judeţului nostru s-au înregistrat 1.081 viroze şi 443 pneumonii.

Sute de copii cu viroze
În intervalul de timp menţionat, la nivelul judeţului nostru s-au înregistrat nu mai puţin de 1.056 cazuri de viroze la pacienţi care s-au prezentat la medicii de familie şi alte 25 de cazuri în spitale, necesitând internare. Sute de copii se regăsesc în aceste cifre. „În perioada 22-29 octombrie am avut un număr de 1.081 cazuri de viroze, dintre care 25 de internări în unităţile sanitare cu paturi şi 1.056 de cazuri raportate de medicii de familie. Pe categorii de vârstă, cazurile de viroze înregistrate în rândul copiilor se prezintă astfel: 0-1 an, 101 îmbolnăviri şi 8 internări; 2-4 ani – 189 cazuri, din care 7 au necesitat internare; la 5-14 ani au fost 346 cazuri şi 10 internări”, a menţionat Letiţia Manciu, purtător de cuvânt al DSP Gorj. Trebuie menţionat faptul că la celelalte categorii de persoane nu s-au înregistrat internări cauzate de viroze.

Peste 440 cazuri de pneumonie
Numărul persoanelor diagnosticate cu pneumonie a început să crească. Astfel, în perioada 22-29 octombrie, la nivelul judeţului nostru s-au înregistrat 443 de cazuri, 39 de persoane necesitând internare. „În ultima săptămână s-au înregistrat 443 de cazuri de pneumonie, numărul internărilor fiind 39. Pe categorii de vârstă, la 0-1 an au fost 26 cazuri de pneumonie; la 2-4 ani – 62 cazuri; la 5-14 ani – 94 de cazuri; la 15-49 ani au fost 116 cazuri; la 50-64 ani s-au înregistrat 73 de îmbolnăviri, iar la persoanele de peste 65 de ani au fost 33 cazuri”, a declarat Letiţia Manciu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Sfaturile specialiştilor
Pentru a evita îmbolnăvirea, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj fac precizarea că oamenii ar trebui să-şi ia o serie de măsuri, printre care cele de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă. De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. În cazul în care este necesară deplasarea în spaţii deschise, este indicat să se folosească mijloacele de protecţie adecvate. Vârstnicii şi, în mod deosebit, cardiacii, este bine să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau a apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here