Peste 1.400 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare, în prima săptămână

505

Peste 1.400 de cereri de înscrie în clasa pregătitoare au fost înregistrate la nivelul judeţului Gorj până vineri după-amiaza. Majoritatea solicitărilor vizează copiii, care împlinesc 6 ani până la data de 1 septembrie 2015.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) a centralizat situaţia preliminară privind înscrierea în clasa pregătitoare pentru anul şcolar 2015-2016 (prima etapă). Datele înregistrate în sistem indică faptul că, până vineri, 27 februarie, ora 18.00, au fost completate la nivel naţional 90.037 de cereri. Dintre acestea, 75.245 (83,6%) de cereri vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2015, iar 14.792 (16,4%) de cereri, copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi începând cu data de 1 septembrie 2015. La nivelul judeţului Gorj, au fost completate 1.463 de cereri. 1.172 dintre acestea vizează copiii cu vârsta de 6 ani, împliniţi înainte de data de 1 septembrie 2015, iar 291 copiii care împlinesc vârsta de 6 ani începând cu data de 1 septembrie 2015. Părinţii sau tutorii legali mai au la dispoziţie încă două săptămâni pentru a completa în prima etapă cererile de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2015-2016. Ultima zi de înscrieri este 13 martie 2015. În cazul copiilor a căror vârstă permite înscrierea în clasa pregătitoare, cererile-tip se pot completa online sau la unitatea de învăţământ la care se solicită înregistrarea copiilor. Validarea cererilor-tip se face zilnic, în intervalul orar 08.00 – 20.00 (luni-vineri), respectiv 08.00 – 13.00 (sâmbăta).
În intervalul 20 – 21 martie, vor fi afişate, atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, candidaţii înmatriculaţi, numărul locurilor rămase libere şi lista copiilor neînscrişi după prima etapă.
A doua etapă de înscriere se va desfăşura în perioada 24 martie – 3 aprilie, iar pe 10 aprilie se vor afişa rezultatele finale. Între 13 – 17 aprilie, inspectoratele şcolare vor soluţiona toate cazurile nerezolvate după finalizarea celei de-a doua etape de înscriere.

A început şi înscrierea în clasa I
Luni, 23 februarie, a început şi înscrierea copiilor în clasa I, în unităţile şcolare din circumscripţia de care aceştia aparţin. Înscrierea se va face direct la sediul unităţilor de învăţământ, pe acelaşi segment orar destinat şi înscrierilor pentru clasa pregătitoare. Etapa se va încheia tot în data de 13 martie. Pentru părinţii care doresc înscrierea copiilor în alte unităţi de învăţământ decât cele de circumscripţie, MECS a alocat perioada 23 martie – 3 aprilie. În data de 10 aprilie, la sediul fiecărei unităţi de învăţământ, vor fi afişate listele finale ale copiilor înscrişi în clasa I.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.