Din 2012 încoace, de când echipa de Consiliu Local a municipiului Târgu-Jiu s-a înnoit, aparatul de specialitate al Primarului a fost cel care a iniţiat mai toate hotărârile ce au intrat în şedinţele lunare de Consiliu Local. Cu Florin Cârciumaru la cârma Primăriei Târgu-Jiu, cu viceprimarii Iulia Vînă şi Aurel Popescu, echipa de consilieri locali a fost activă mai mult în discutarea în comisii a hotărârilor propuse.
“În 2012, au fost iniţiate un număr de 427 de hotărâri ce au intrat în şedinţele de Consiliu Local, în 2013 numărul hotărârilor a fost de 415, iar în 2014 s-a atins suma de 447 de hotărâri iniţiate. Toate acestea au fost iniţiate de către aparatul de specialitate al Primarului, cu excepţia unei singuri hotărâri de grup a consilierilor PSD din luna iunie 2014. Atunci, aceştia au propus aprobarea alocării unei sume de 500 de lei pentru tipărirea unei cărţi în memoria fostului lor coleg, Vasile Antonie, decedat în anul 2011. În rest, precizez că au mai venit propuneri din partea consilierilor locali pe anumite hotărâri, deoarece toate acestea trec prin comisiile de specialitate înainte de a fi aprobate, şi astfel sunt discutate, şi se mai poate interveni asupra lor cu diverse modificări”, a declarat Lavinia Truşcă, purtătoarea de cuvânt a Primăriei municipiului Târgu-Jiu.
La ora actuală, din Consiliu Local Târgu-Jiu fac parte 17 membri activi, alţi doi sunt suspendaţi temporar (Emilia Horhoianu şi Mihai Gheorghe), Traian Pătrăşcoiu a demisionat, deoarece a ocupat postul de director general al societăţii Aparegio Gorj, iar locul lui Ion Roman Bărbuţi a devenit vacant ca urmare a decesului acestuia.
Izabella Molnar