Peste 1.200 de gorjeni au solicitat carduri europene de sănătate

586

Pe timpul verii, când mulţi gorjeni îşi petrec concediile în ţări ale Uniunii Europene, creşte numărul de solicitări de eliberare a cardurilor europene de sănătate. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a eliberat 1.282 a carduri europene de sănătate, de la începutul anului, până în prezent.

Cardul european de sănătate oferă dreptul de a primi tratament medical în oricare dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. De la o ţară la alta, regulile diferă, astfel că, în unele cazuri, chiar şi cu card european, asistenţa medicală sau medicamentele pot să nu fie gratuite. În Ghidul Comisiei Europene se găsesc îndrumări în cazul în care turiştii se îmbolnăvesc. Astfel, în UE, dar şi în Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveţia, cetăţenii români au dreptul la îngrijiri medicale de urgenţă dacă au la ei cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS). Tratamentul va fi oferit în aceleaşi condiţii şi la acelaşi preţ ca în cazul cetăţenilor asiguraţi în ţara vizitată.
De la începutul anului, până în prezent, aproape 1.300 de asiguraţi din judeţul nostru au solicitat eliberarea de carduri europene. „Până la ora actuală avem 1.282 carduri europene eliberate, din care 35 au fost solicitate prin e-mail”, a confirmat Daniel Bondoc, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj.

Cardul european nu garantează gratuitatea serviciilor medicale
Cardul nu garantează însă servicii gratuite, fiindcă există diferenţe între sistemele de sănătate ale fiecărei ţări. În Italia, pentru urgenţe se apelează 118, iar cardul CEASS este valabil doar la medicii cu contract cu serviciul naţional de sănătate italian (SSN). În Austria, pentru urgențe se apelează 144 sau 112, iar cei care au card beneficiază de servicii medicale gratuite dacă se adresează medicilor care au contract cu una dintre casele de asigurări regionale din Austria (Gebietskrankenkasse). De obicei, medicii care lucrează în sistem de stat afişează semnul Kassenarzt (medic cu contract) sau „Alle Kassen”. În Marea Britanie, pentru urgenţe trebuie apelate numerele 999 sau 112, iar pentru alte informaţii medicale 101 sau Serviciul Naţional de Sănătate 111 (NHS). Consultaţiile sunt oferite gratuit de medicii generalişti ai NHS. Pentru cei cu card CEASS, spitalele NHS oferă gratuit cea mai mare parte a tratamentului.
De asemenea, în funcţie de legislaţia fiecărei ţări, unele servicii sunt gratuite, altele nu. Prin urmare, cele care sunt plătite de turist vor fi rambursate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. „În funcţie de legislaţia ţării în care vă aflaţi, serviciile medicale sunt fie gratuite, fie, în cazul în care trebuie să le plătiţi, costurile vă vor fi rambursate. Dacă trebuie să plătiţi anticipat, cardul va garanta faptul că veţi primi banii înapoi în acea ţară sau, dacă nu aţi reuşit să finalizaţi procedura de rambursare, la scurt timp după întoarcerea acasă, de către autoritatea de asigurări de sănătate de care aparţineţi. Îngrijirile medicale sunt furnizate în conformitate cu legislaţia ţării pe care o vizitaţi. Dacă aveţi dubii cu privire la serviciile medicale şi la costurile pe care cardul le asigură pentru dvs., este recomandabil să contactaţi autoritatea de asigurări de sănătate din ţara respectivă”, se arată pe site-ul Comisiei Europene.

Aplicaţie utilă pe telefoanele inteligente
Utilizatorii de telefoane inteligente (smartphone-uri) pot descărca gratuit ghidul de utilizare a cardului european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) de pe App Store, Google Play şi Windows Phone Store. Ghidul este o aplicaţie disponibilă în 24 de limbi şi este util celor care călătoresc prin Europa. Acesta include următoarele: informaţii generale cu privire la card; numere telefonice de urgenţă; tratamente acoperite de asigurare şi costuri; modalităţi de solicitare a rambursării costurilor; contacte utile în cazul pierderii cardului.

Valabilitate şase luni
Cardul european reprezintă documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene. Acesta se eliberează asiguratului gorjean de către CJAS Gorj, în urma unei solicitări depuse la sediul instituţiei sau prin e-mail.
Eliberarea cardului european se face la cererea persoanei asigurate. Acesta poate fi folosit numai pe teritoriul statelor membre UE/SEE. Pentru a obţine acest document, persoanele asigurate trebuie să facă o solicitare în acest sens către Casa de Asigurări de Sănătate de care aparţin. Cardurile au o valabilitate de şase luni de la data emiterii şi acoperă acordarea îngrijirilor medicale de imediată necesitate. Cardul european nu acoperă situaţia în care o persoană pleacă într-un alt stat membru al UE/SEE pentru a beneficia de tratament medical.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here