Peste 1.000 de persoane, verificate!

476

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 9 acţiuni de verificare, cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, anunţă IPJ Gorj.

În total, 260 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 1.100 de persoane și 196 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.600 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

IPJ Gorj atenţionează: Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor. Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent, în această perioadă, activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă. “Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu se expună la riscuri”, transmite IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here