Peste 1.000 de intervenţii SMURD, în 2012

334

Din momentul în care a devenit operaţional, de la începutul lunii februarie 2012, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Gorj a intervenit în peste 1.000 de situaţii de urgenţă, salvând viaţa a circa 1.120 de persoane, între care şi 119 copii.

Potrivit unei statistici întocmite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, în cursul anului 2012 SMURD Gorj a intervenit în 1.103 situaţii de urgenţă, în majoritatea cazurilor (1.089) fiind vorba de acordarea de ajutor medical de urgenţă (intoxicaţii, afecţiuni cardiace, traumatisme, bolnavi cu stop cardio-respirator resuscitat, diverse alte situaţii, accidente rutiere, arsuri). De asemenea, SMURD Gorj a mai participat la 12 acţiuni de descarcerare şi două de asistenţă a persoanelor. „SMURD a intervenit la 427 afecţiuni medicale, traumatisme – 213, probleme cardiace – 113, intoxicaţii – 94 şi persoane care au suferit arsuri în urma unor evenimente – 6. De asemenea, paramedicii de la SMURD au mai intervenit în cazul a 14 adulţi şi al unui copil care au decedat în urma unor accidente rutiere”, a precizat Mihai Avramescu, purtător de cuvânt al ISU Gorj. Pe timpul acţiunilor de intervenţie SMURD au fost salvate un număr de 1.128 persoane (1009 adulţi şi 119 copii) iar alte 26 au fost găsite decedate. Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Gorj a fost operaţionalizat în data de 4 februarie 2012, fiind dotat cu 3 ambulanţe tip B2, repartizate la Detaşamentul de Pompieri Târgu-Jiu, Detaşamentul de Pompieri Motru şi Secţia de Pompieri Turceni. În anul 2012, pentru acordarea primului ajutor calificat privind efectuarea procedurilor de descarcerare şi alte operaţiuni de salvare, au fost pregătiţi un număr de 41 de paramedici alăturându-se astfel celorlalţi 85, care au urmat acest curs în anii anteriori, ridicând efectivul acestora la nivelul inspectoratului la 126, ceea ce reprezintă 23% din numărul total al angajaţilor I.S.U. Gorj.
Roxana Lupu
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here