Peste 1.000 de controale în județ ale Gărzii de Mediu, în 2023. Amenzi de 2,4 milioane de lei

1110

*400 de controale în urma petițiilor făcute de cetățeni

Comisariatul Județean Gorj al Gărzii Naționale de Mediu a făcut bilanțul controalelor făcute în județ, anul trecut. Astfel, au fost realizate un număr de 157 de inspecții planificate, la obiective cu impact semnificativ asupra mediului, și un număr de 862 de inspecții neplanificate, arată instituția într-un comunicat de presă.

Dintre acestea, aproximativ 400 de controale s-au desfășurat pentru verificarea aspectelor semnalate de către cetățeni (petiții). ,,Au fost abordate tematici de control în domeniul calității aerului, gestionării deșeurilor, extracției agregatelor minerale, prohibiție, respectării prevederilor legislației în domeniul Echipamentelor Electrice și Electronice (EEE), a compușilor organici volatili, precum și a sistemelor individuale de epurare a apelor, respectiv a operatorilor economici care introduc pe piață lemn și produse din lemn. Ca urmare a acestor controale a fost aplicat un număr de 111 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.414.500 lei, în 2 cazuri s-au impus măsuri privind desființarea lucrărilor, iar în 22 de cazuri au fost suspendate activitățile operatorilor economici verificați”, a mai comunicat Garda de Mediu Gorj.
M.C.H.

1 COMENTARIU

  1. La Crasna nu au reușit să le facă nimic celor cu cariera deținută din umbră de Gigel Capotă !! Sapă în continuare liniștiți pentru a “ reguraliza “ râul Blahnița … l au “ reguralizat “ de parcă mută Dunărea le albia lui !!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here