PESTA porcină se vinde LA RAFT, în Târgu-Jiu! Autoritățile se mișcă precum ochii mortului! Prefectul Rujan: Nu am fost informat! Călescu, încă în funcție!

3648

Carne și produse din carne, infestate cu pestă porcină, au fost vândute către populație, într-un magazin de profil din Piața Centrală din Tg-Jiu, timp de două săptămâni. Deși activitatea comercială trebuia suspendată de urgență, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj le-a mai dat un răgaz, de trei zile, comercianților pentru lichidarea stocurilor. Nici după expirarea acestui termen, în spațiul respectiv nu s-a făcut dezinfecție.
DSVSA Gorj a recunoscut, oficial, că patru loturi de carcasă de porc, declarate cu risc de contaminare cu pestă porcină ,,s-au comercializat, integral, către consumatorul final”.
Ce nu a comunicat DSVSA este că, prefectul județului nu a fost informat în legătură cu acest aspect, iar situația nu a fost prezentată nici în Centrul local de combatere a bolilor animale (CLCB), așa că au fost declanșate verificări de către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj și Direcția de Sănătate Publică.

Carne și organe de porc cu pestă, pe masa gorjenilor
Pe 21 octombrie a.c., carmangeria firmei Black Scorpion SRL din Piața Centrală din Târgu-Jiu s-a aprovizionat cu 30 de kilograme de organe de porc congelate de la un abator din județul Dâmbovița.
DSVSA Gorj a fost înștiințată pe 6 noiembrie cu privire la faptul că subprodusele comestibile congelate și carnea de porc de la acea unitate de abatorizare erau infestate cu pesta porcină africană (PPA).
În cele 16 zile, organele de porc din magazinul din Târgu-Jiu fuseseră comercializate către populație și exista riscul ca toată marfa din acea carmangerie să se fi contaminat în acest timp.
Alerta primită de la Serviciul Control Oficial Siguranța Alimentelor din cadrul DSVSA Dâmbovița nu i-a alertat însă și pe inspectorii sanitar-veterinari de la Gorj, care i-au dat un răgaz de 72 de ore (?!) firmei să lichideze stocul din magazinul din Piața Centrală și să efectueze dezinfecția spațiului.
În tot acest timp, magazinul a fost deschis și s-a vândut carne și produse din carne către populație. Sâmbătă seara, în jurul orelor 20,30, adică după expirarea celor 72 de ore, vitrinele magazinului din Piața Centrală erau ticsite cu carne și produse din carne, iar la intrarea în spațiul comercial erau câteva lăzi cu marfă primită în acea seară, deci nici vorbă de vreo dezinfecție.

Mușamalizare
Trebuie spus că este al doilea caz, în Gorj, în decurs de două săptămâni, când carne și organe de porc infestate cu virusul PPA au fost vândute către populație.
Reamintim, Gorjeanul a sesizat faptul că aproximativ două tone de carne au fost aduse la cele patru boxe din hala de carne din Piața Centrală, în jurul datei de 19 octombrie a.c, însă unul dintre loturi, de circa 400 de kilograme de carcasă de porc, nu era însoțit de ,,certificatul de sănătate publică veterinară pentru carne proaspătă”. Abia după nouă zile, pe 28 octombrie, în baza unei note de alertă de la ANSVSA, în hala din Piața Centrală a venit o comisie din partea DSVSA Gorj care a decis declanșarea procedurii de decontaminare a spațiului respectiv, însă carnea infestată cu pestă porcină ajunsese pe masa gorjenilor.
Prefectul județului, Cristinel Rujan, nu a fost informat despre acest caz, iar situația nu a fost prezentată, de directorul executiv al DSVSA Gorj, Nicolae Călescu, în CLCB.
,,Prefectul județului Gorj, domnul Cristinel Rujan nu a fost anunțat în legătură cu această situație, nici în ședințele de Centrul local de combatere a bolilor și nici telefonic. După apariția în presă a acestui caz, domnul prefect a dispus constituirea, de urgență, a unei comisii, Corpul de control al Instituției Prefectului Județul Gorj va face verificări la DSVSA, a sesizat IPJ și DSP să facă verificări și să constate dacă, pe aria lor de competență, s-au încălcat normele legale”, a precizat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj.

Călescu caută sursele Gorjeanul!
Nicolae Călescu, directorul DSVSA Gorj, a făcut eforturi disperate să se disculpe, deși este evident că a intenționat să mușamalizeze faptul că sute de kilograme de carne de porc infestată cu PPA a fost vândută către populație. Călescu nu poate prezenta, la această oră, o dovadă a faptului că s-a efectuat dezinfecția în Hala de carne din Piața Centrală. Mai mult, șeful DSVSA trebuie să explice și de ce i s-au mai acordat 3 zile firmei Black Scorpion SRL pentru lichidarea stocurilor de marfă și magazinul nu a fost închis de urgență? Până se lămuresc lucrurile Călescu e preocupat să depisteze sursele jurnaliștilor din instituția pe care o conduce pentru a se răzbuna, așa cum a lăsat de înțeles în cadrul unei ședințe de la finele săptămânii trecute. La ora închiderii ediției, Călescu încă ocupa funcția de director executiv al DSVSA, din cauză că autoritățile care ar trebui să-i demonstreze incompetența se mișcă extrem de lent.
Claudiu Matei

2 COMENTARII

  1. Oameni buni , evitati sa cumparati carne de la macelariile afisate in articolul de mai sus, mai ales de de la magazinul de pe colt!!! Patronul de la firma Black Scorpion S.R.L care are magazinul de carne din imagine este lipsit de scrupule…! In trecut a vandut inclusiv carcase de caini vagabonzi deghizata in carne de miel…nu il intereseaza sanatatea dumneavoastra!!!

Dă-i un răspuns lui Loredana Popescu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here