Pesta porcină africană, în extindere în Gorj!

1374

Numărul focarelor de pestă porcină africană (PPA) este în creștere la nivelul județului, iar acum autoritățile așteaptă confirmarea pentru a declara un astfel de focar inclusiv la Târgu-Jiu. Într-o gospodărie de pe strada Luncilor au fost sacrificate deja trei animale pentru care au existat suspiciuni de PPA, medicii sanitar-veterinari așteptând confirmarea analizelor finale de laborator pentru a declara focarul și în municipiu. Conform raportărilor oficiale, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj are în evidență nu mai puțin de 70 de focare active de PPA, acestea aflându-se în 21 de localități. În aceste zone au fost instituite restricții de circulație a persoanelor și animalelor, fiind efectuate dezinfecții în exploatațiile unde au fost înregistrate animalele bolnave de PPA. Noul director al DSV Gorj, Cosmin Spânu, spune că la nivelul județului au fost sacrificați până acum circa 1000 de porci pentru care autoritățile au plătit proprietarilor despăgubiri de aproape 1 milion de lei. Suma este una uriașă și a fost cheltuită din 2019 și până în prezent. „Toți porcii bolnavi sau morți într-o exploatație trebuie declarați de îndată medicului sanitar-veterinar și DSV care procedează la investigații corespunzătoare, conform manualului de diagnostic. Se interzice cu desăvârșire sacrificarea porcinelor fără avizul DSVSA Gorj. Sacrificarea se poate face doar în prezența unui medic sanitar-veterinar de liberă practică pentru a fi făcută examinarea cărnii. Scoaterea cărnii și a preparatelor din aceste zone este strict interzisă”, afirmă șeful DSV Gorj.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here