Pesedistul Ponta sare la gâtul „poştaşului” Băsescu

2756

pontaDeputatul PSD, Victor Ponta l-a acuzat, miercuri, pe candidatul PD-L, Traian Băsescu, că face campanie mascată, trimiţând românilor scrisori pe tema referendumului pe banii Poştei Române.

Ponta a tras, de asemenea, un semnal de alarmă în legătură cu posibila fraudare a alegerilor, de către PD-L şi de către Vasile Blaga, în cinci judeţe din ţară.

„Se face un tip de campanie mascată, aşa-zisă pentru referendum, în realitate pentru Traian Băsescu”, a criticat social-democratul. Purtătorul de cuvânt al candidatului PSD Mircea Geoană, Victor Ponta, a declarat ieri că Traian Băsescu ar trimite românilor scrisori pe tema referendumului, „în calitate de preşedinte şi uitând să precizeze că e şi candidat la prezidenţiale”, pe care le-ar distribui pe cheltuiala Poştei Române, „încălcând toate normele stabilite de Biroul Electoral şi legea privind finanţarea campaniei candidaţilor”.
Gorjul, ocolit de contestaţii
Ponta a susţinut, de asemenea, că, în cel puţin cinci judeţe, Vasile Blaga şi PD-L vor organiza alegerile din 22 noiembrie în mod ilegal, împotriva regulilor democratice, „încălcând tot ce ţine de procedura şi normele de organizare a unor alegeri democratice”. Potrivit lui Ponta, în judeţele Dolj, Alba, Cluj, Vâlcea şi Satu Mare, Birourile Electorale Judeţene au admis contestaţiile privind desemnarea de către prefecţi a unor preşedinţi de secţii de votare membri PD-L, fapt pe care Legea 370 îi interzice. „Preşedinţii nu trebuie să aibă apartenenţă politică. Oamenii trebuie să ştie, când se duc la vot, că preşedinţii de secţii, cei care le vor înmâna buletinul de vot şi ştampila, în cinci judeţe s-a hotărât prin hotărâre a Biroului Electoral că aceştia sunt membri PD-L”, a declarat Ponta. „Şi PSD şi celelalte partide democratice vor lua măsuri ca aceste încălcări ale legii şi încercări de fraudare să fie pe cât posibil oprite, însă numai cei care se duc la vot vor încerca să le influenţeze votul”, a anunţat Ponta. Deocamdată, în Gorj, la Biroul Electoral Judeţean, nu s-a făcut nicio sesizare prin care să fie contestaţi preşedinţi de secţii de votare.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here