Personalul din spitale, sub lupa evaluărilor

311

IMG_3128Personalul medical şi cel auxiliar din toate spitalele va fi evaluat, conform Ordinului privind stabilirea criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale individuale. Ordinul este deocamdată în dezbatere publică. O parte dintre managerii spitalelor gorjene l-au citit deja, alţii urmează să-l analizeze.

Ordinul privind stabilirea criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale individuale a fost postat pe site-ul Ministerului Sănătăţii; observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ încă pot fi transmise, la minister, termenul limită până la care se pot face propuneri este cea de a 10-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativ.

Criteriile de evaluare, analizate de managerul Spitalului Novaci

La câteva zile de la apariţia textului acestui ordin, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci, Eufimia Dumitrescu, a reuşit să parcurgă prevederile Ordinului şi spune că „deocamdată este spre dezbatere publică. Este vorba despre un proiect de ordin privind stabilirea criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale individuale. Se va face o evaluare a celor care nu au făcut-o în 2010. Faţă de vechile criterii de evaluare, mare lucru nu s-a schimbat; calificativul final se stabileşte pe baza notei finale, punctajele fiind: între 1,00 – 2,00 – nesatisfăcător; între 2,01 – 3,50 – satisfăcător; între 3,51 – 4,50 – bine; între 4,51 – 5,00 – foarte bine”. Potrivit Eufimiei Dumitrescu, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci, dacă un angajat primeşte calificativul nesatisfăcător, va fi concediat. Mai mult decât atât, evaluările prevăzute în noul Ordin se aplică tuturor categoriilor de personal. Evaluarea performanţelor profesionale individuale se realizează de către evaluator. Calitatea de evaluator o are: persoana care conduce sau coordonează compartimentul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea persoana cu funcţie de execuţie evaluată; persoana de conducere ierarhic superioară potrivit structurii organizatorice a unităţii sanitare publice, pentru persoanele de conducere. De asemenea, în cazul în care există contestaţii, acestea se analizează de către conducătorul imediat superior, împreună cu liderul sindicatului reprezentativ sau, după caz, cu reprezentantul salariaţilor, din unitate. Directoarea Spitalului Orăşenesc Novaci a mai spus că atunci când se va pune în aplicare acest ordin, la nivelul unităţii pe care o conduce se vor lua măsurile ce se impun.

Directorii spitalelor gorjene aşteaptă apariţia Ordinului

Nu doar la spitalul Novaci se ştie despre noile criterii de evaluare, ci şi la celelalte unităţi spitaliceşti din Gorj. Fiecare urmează a le analiza cu atenţie, după care aşteaptă să primească acest ordin de la reprezentanţii MS, în formă finală, pentru a-l putea aplica. „Am înţeles că sunt nişte criterii noi de evaluare, dar că sunt încă în faza de proiect. Nouă nu ne-a venit nimic scris încă, dar aşteptăm şi îl vom aplica atunci când va apărea”, a menţionat Camelia Khraibani, managerul Spitalului Municipal Motru. Pentru spitalele al căror management a fost transferat către autorităţile administraţiei publice locale, criteriile de evaluare a performanţelor profesionale individuale se stabilesc şi se aprobă prin act administrativ emis de acestea, prevederile Ordinului putând fi modificate şi completate de către autoritatea administrativ-teritorială. De aceea, proiectul este încă în dezbatere publică, propunerile şi completările putând fi făcute în următoarea perioadă.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.