Personalităţi marcante ale pneumologiei româneşti, prezente la Târgu-Jiu

401

Picture 016Miercuri, 25 aprilie 2012 s-a dat startul celei de-a treia ediţii a Simpozionului Naţional Interdisciplinar „Patologia respiratorie în practica medicală curentă”. În deschiderea ediţiei a fost organizată o conferinţă de presă la care au participat personalităţi judeţene şi partenerii evenimentului medical.

Simpozionul Naţional „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” a ajuns la ediţia a treia. „Este ediţia când într-adevăr încununăm reuşita evenimentelor anterioare şi acest lucru este demonstrat prin prezenţa foarte mare a medicilor şi cadrelor medicale medii şi superioare din toată ţara. Noi considerăm că inclusiv prezenţa reprezentantului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii îşi pune amprenta pe calitatea evenimentului organizat de noi. Acest lucru ne determină ca pentru anul viitor să ne gândim la organizarea unui eveniment de o amploare şi mai mare, încât să fie cu adevărat un eveniment internaţional pe care îl Picture 015vom organiza la Târgu-Jiu. Acest lucru reprezintă o reuşită pentru Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” pentru că este pentru prima dată când un spital de profil Pneumoftiziologie reuşeşte să organizeze un eveniment atât de mare”, a precizat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu.

Eveniment de amploare

La ediţia din acest an a Simpozionului Naţional Interdisciplinar „Patologie respiratorie în practica medicală curentă” vor fi peste 300 de participanţi. „Este a treia sesiune a Simpozionului Naţional Interdisciplinar „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” şi noutatea pentru această ediţie este că va participa din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Askar Yedilbayev, care este raportorul OMS pentru tuberculoză din Europa de Sud-Est. Simpozionul are foarte multe şedinţe şi nu se opreşte numai la singura boală, care este cu adevărat importantă; tuberculoza, ci adoptă şi încearcă să abordeze anumite probleme legate de cancerul bronho-pulmonar, despre bronşita cronică obstructivă şi nu în ultimul rând despre patologia de reabilitare respiratorie. Eu sunt foarte mândru de rezultatele simpozionului de până acum, fiind una dintre cele mai importante manifestări sub umbrela SRP-ului. Rezultatele se văd, Spitalul de Pneumoftiziologie crescând de la an la an”, a declarat prof. univ. dr. Constantin Marica, vicepreşedinte al Societăţii Române de Pneumologie, expert OMS şi coordonatorul ştiinţific al Simpozionului.

Organizatorii, felicitaţi pentru iniţiativă

Simpozionul Naţional Interdisciplinar „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” este organizat de Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu împreună cu Houston NPA, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj şi Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Pentru buna organizare, dar şi pentru rezultatele obţinute în urma ediţiilor anterioare, iniţiatorii evenimentului au fost felicitaţi de către cei prezenţi. „Vreau să mulţumesc Societăţii Române de Pneumologie pentru un lucru care l-a început bine şi îl face din ce în ce mai bine şi este foarte important pentru noi toţi, alături de partenerul local, acesta fiind spitalul nostru de specialitate Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”, unde Tiberiu Tătaru, directorul spitalului este implicat trup şi suflet în această activitate. Reuşita simpozionului este dată şi de personalităţi din lumea medicală, precum domnul profesor Constantin Marica şi domnul Profesor Cristian Didilescu”, a mărturisit Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Mulţumiri şi aprecieri la adresa organizatorilor au avut şi Ana Băleanu, preşedinte Colegiul Medicilor Gorj, Mihai Moisescu – preşedinte Asociaţia Patronatului Medicilor de Familie Gorj, Gheorghe Cocină – preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj. La conferinţa de presă au mai fost prezenţi şi au abordat teme de interes profesorul universitar doctor Cristian Didilescu şi conferenţiarul universitar doctor Marian Olaru.

Două zile de dezbateri medicale

Lucrările propriu-zise ale ediţiei din acest an a Simpozionului Naţional Interdisciplinar „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” se desfăşoară astăzi şi mâine. Vor fi abordate teme dintr-o paletă vastă, între care: TBC pulmonară şi extrapulmonară; Educaţia pacientului cu BPOC; sindromul de apnee în somn; Bronşiectazii; Cancerul bronhopulmonar; Fiziopatologie respiratorie; Infecţii respiratorii oportuniste asociate infecţiei HIV-SIDA la copii; Kinetoterapia geriatrică; MDR – TB; Rezistenţa la antibiotice; Genetica în afecţiunile respiratorii; Tratamentul cu antibiotice în bolile respiratorii; Reabilitare respiratorie; Colaborarea interdisciplinară în depistarea şi tratarea bolilor respiratorii, dar şi vaccinările împotriva bolilor pulmonare.

De la an la an, Simpozionul Naţional Interdisciplinar „Patologia respiratorie în practica medicală curentă” capătă o tot mai mare amploare, în acest an participând la eveniment peste 300 de persoane.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here