Consilierii municipali au aprobat la începutul acestei săptămâni o hotărâre privind aprobarea modalităţii de acordare a gratuităţii transportului urban cu mijloace de transport în comun şi cuantumul acesteia pentru beneficiarii Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, din municipiul Târgu-Jiu, pentru anul 2015. Astfel, s-a aprobat acordarea gratuităţii transportului urban cu mijloace de transport în comun ale societăţii Transloc, pentru următoarele categorii de beneficiari ai Legii nr.448 /2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap din municipiul Târgu-Jiu pentru anul 2015: persoanele cu handicap grav şi accentuat; însoţitorii persoanelor cu handicap grav în prezenţa acestora, însoţitorii copiilor cu handicap accentuat în prezenţa acestora; însoţitorii adulţilor cu handicap auditiv şi mintal accentuat în prezenţa acestora în baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap; asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav; asistenţii profesionişti ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat.
Decontarea contravalorii abonamentelor eliberate pe anul 2015 pentru categoriile de persoane menţionate mai sus, se face pe baza dispoziţiei primarului şi a unui exemplar al listelor nominale cu beneficiarii de legitimaţii, iar plata abonamentelor de transport urban se suportă din bugetul local.
Izabella Molnar