Salvamontiştii din cadrul Salvamont Gorj au fost solicitaţi, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru salvarea unei persoane accidentate, în nordul munţilor Mehedinţi. La acţiune a participat şi un echipaj SMURD din partea ISU Gorj, care a preluat victima coborâtă din munte şi a transportat-o la spital.
Indiferent de vreme sau de oră, salvamontiştii gorjeni răspund prompt tuturor solicitărilor. La fel s-a întâmplat şi vinerea trecută, când a fost nevoie de intervenţia lor pentru a coborî din munte o persoană accidentată. După o deplasare pe jos, de peste trei ore, într-o zonă montană cu porţiuni dificile şi foarte abrupte, care au necesitat lansarea tărgii cu victima pe aproximativ trei lungimi de coardă, salvatorii montani au ajuns cu bine în locul unde îi aştepta ambulanţă.
La acţiune au participat patru salvamontişti din bazele Târgu-Jiu şi Padeş cu o ambulanţă Salvamont şi 3 salvatori SMURD din cadrul ISU Gorj cu o ambulanţă SMURD.
Minodora Sucea