Permis fals prezentat la control de un tânăr din Târgoviște

1042

Un tânăr de 18 ani, din Târgoviște, s-a ales cu dosar penal, ieri, în urma unui control în trafic efectuat de polițiști, pe DN 66, în localitatea Vârț. Când i-au fost solicitate documentele, acesta a prezentat un permis de conducere fals. ”La data de 6 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat în flagrant delict un tânăr de 18 ani, din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 66 Vârț, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Cu ocazia controlului, acesta a prezentat un permis de conducere ce s-a dovedit a fi fals, drept pentru care, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere și uz de fals”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here