Recent am avut privilegiul să mă număr printre aceia care au primit din partea autorului Grigore Haidău, ultimul său volum intitulat ”Îndepărtate vremuri – Mărturii despre permanența viței de vie în Bălăneștii Gorjului”, apărut la Editura Măiastra Târgu-Jiu.
Cartea este una deosebit de interesantă și reprezintă rezultatul unor cercetări laborioase și de profunzime ale reputatului profesor și om de cultură, asupra unei teme la fel de interesante și îmbietoare, respectiv asupra istoricului și permanenței cultivării viței de vie pe dealurile Bălăneștilor.
Evident că volumul reprezintă și o lucrare despre istoricul zonei cu foarte multe detalii și istorisiri asupra locurilor, oamenillor, preocupărilor, tradițiilor, vremurilor și încercărilor dureroase prin care au trecut locuitorii satului de baștină al autorului.
Interesant de remarcat și subliniat de către autor, îl reprezintă vechimea locuirii acestui areal, atestat prin rezultatele cercetărilor arheologice, care spre exemplu a satului Viezuri, datează de pe vremea lui Burebista și a lui Decebal. Aici au fost descoperite ”bordeiele dacilor”, zona fiind permanent locuită, chiar și în vremuri de răstriște când sătenii au luat drumul dealurilor împădurite din jur, unde și-au construit așezări paralele celor din sat.
Bogatele documente istorice aduse, de către autor, în atenția cititorului, prin care domnitori, demnitari de rang înalt, autoritățile austriece din perioada în care zona s-a aflat sub stăpânirea acestora, fac referire la danii, confirmări, vânzări/cumpărări de moșii, în special pe dealurile cultivate cu viță de vie din jur confirmă preocuparea din vechime a locuitorilor pentru cultivarea viței de vie și grija lor pentru transmiterea către urmași a interesului pentru acesastă îndeletnicire.
Interesant este faptul că aceste podgorii au atras atenția boierilor, demnitarilor și a negustorilor înstăriți, care au cumpărat în permanență vii pe dealurile Bălăneștilor, pentru deosebita calitate a vinului, dar și pentru faptul că aici se găseau oameni care nu aveau secrete în ceea ce privește cultivarea viței de vie, producerea și conservarea vinului de calitate.
De asemenea este interesant de subliniat faptul că autoritățile austriece, imediat după ce Oltenia a intrat sub jurisdicția lor (1718) au pus impozit pe producția de vin, iar pentru o supraveghere atentă a acestei culturi au stabilit ca dată a culesului pe dealuri, ziua de 10 octombrie a fiecărui an.
Ca dovadă a priceperii locuitorilor în cultura viței de vie și a calității vinurilor de Bălănești stau mărturii medaliile de aur obținute la Expoziția internațională de vinuri de la Paris (1902) și la Expoziția de struguri și vinuri de la București(1906).
Un alt capitol interesant îl reprezintă cel referitor la pivnițele de pe Dealul Bălăneștilor, care sunt descrise autor ca fiind ”adăposturi, concepute ca anexe gospodărești temporare construite pe dealurile însorite unde oamenii își cultivau vița de vie și pometurile roditoare”, de regulă cu o singură încăpere ”unde omul ținea băutura și uneltele de muncă” și unde exista și un pat improvizat. Alături de pivniță exista o mică grădină unde femeile puneau ”două, trei straturi de ceapă și cartofi”. ”Oamenii mai înstăriți aveau pivnițele concepute ca o gospodărie anexă de deal”.
Imaginile fotografice prezentate de autor cu câteva case și pivnițe din Dealul Bălăneștilor ca și descrierea lor m-a determinat, să fac, imediat, o legătură cu gospodăriile tradițioanle de pe Valea Motrișorului din nord-vestul județului Gorj, asupra cărora eu am stăruit într-o lucrare album și o expoziție fotografică. Cele două tipuri de gospodării sunt foarte asemănătoare, ceea ce arată faptul că acestea erau răspândite pe un areal mult mai larg, evident fiecare cu particularitățile specifice fiecărei zone. Și o constatare deloc dătătoare de speranțe: pivnițele din Bălănești au fost distruse de procesul de colectivizare, așa cum menționează autorul în lucrarea sa, în schimb conacele motrișorenilor există, dar suferă un proces de degradare determinat de plecarea tinerilor din zonă, spre a-și găsi rosturi mai bune pe alte meleaguri, în special în străinătate. Păcat de această zestre etnografică și arhitecturală țărănească lăsată de izbeliște de căte noi înșine și de reprezentanții noștri.
Povestirile autorului despre Mateiță haiducul, Voichița, Tudor Vladimirescu, Pândarul viitor, preotul Guțescu, Marița, dar nu numai, fac din volumul profesorului Grigore Haidău, unul pasionant, plin de viață și emoție care merită a fi citit cu certitudinea că te reconfortează și evident te pune pe gânduri.
Evident că din parcurgerea volumului, răzbate și istoria emoționantă și tragică a familei autorului, care s-a jertfit pentru neam și țară. Mama Aurica, aflată în Ceruri alături de o ceată de Viteji și Eroi ai neamului din Bălănești, ne transmite un gând de emoție și recunoștință: ”Ce soartă pe neamul meu! Așa a vrut Dumnezeu ca de fiecare dată să dea țării jertfă de sânge: 1916 tata, 1944 fratele, 1989 nepotul (na. Cătălin Grigore Haidău)”. Fără cuvinte.
De remarcat este faptul că acest volum apare în cadrul Programului de manifestări culturale dedicate ”Centenarului Marii Uniri” 1918-2018, organizat de Asociația ”Cultul Eroilor – Filiala Gorj, Cercul Cultul Eroilor ”Cătălin Grigore Haidău” de la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, coperta fiind concepția artistului plastic Prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău.
Este o bucurie pentru mine să scriu despre această apariție, și totodată să adresez autorului toate felicitările mele și ale Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni Târgu-Jiu, al cărui membru activ este și să apreciez faptul că în volumul său face referiri la cercetările mentorului spiritual al asociației noastre Alexandru Doru Șerban.
Victor Troacă, Președinte al Asociației Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni
