Aflându-mă zilele trecute pentru unele probleme de natura actualei mele profesii, nu puteam să nu iau puțin damf și din meseria care m-a consacrat, aceea de polițist. M-am văzut cu câțiva polițiști dintre aceia cu care încercam să găsim capătul firului pe care să pornim în căutarea autorului necunoscut, am depănat amintiri, am discutat, de ce nu? și despre marginalizarea pensionarilor militari, cică ei au pensii speciale. Nu pot fi uitate desigur vorbele unui fost ministru de interne cum că: „lasă-i pe ăștia că și așa au venituri mai mari decât oamenii de rând”! Nu trebuie să-i pronunț numele că-l știe toată lumea. Păi n-a rămas el celebru când compătimea românii care merg la muncă în străinătate și, acasă, nevestele lor se fac curve?
Dar nu acesta este mesajul pe care doresc acum să-l transmit. Vorbele dlui ministru, între noi fie vorba, n-a fost deloc domn cu noi, nu i-au descumpănit pe polițiștii de pe vremea d-lui, acum în majoritate pensionari. Ei au rămas cu conștiința că au servit țara, că au acționat în direcția apărării omului și a legii, că înaintea lor alți polițiști au făcut istorie și că poliția nu s-a născut după marea brambureală din 89, cum gândesc unii de azi care nu dau doi bani pe rezerviști și nu duc măcar o floare la mormântul celor care pleacă dintre noi.
Cum, spune proverbul, atunci când se pornește, omul scoate apă și din piatră seacă, am găsit la gorjenii mei polițiști o concentrare de energii pentru a-și dovedi lor, dar și celor care poartă destinele pensionarilor militari, poate și polițiștilor activi că, întradevăr, ei pot scoate la lumină din adâncurile istoriei valori nestemate care așează poliția acolo unde îi este locul în societate. Se spune că, odată ieșit în pensie, omul trebuie să-și dedice timpul refacerii sănătății, pentru că multele misiuni l-au cam uzat, să se plimbe, să citească o carte etc.
Ei? Nu! Au rămas ancorați dragostei pentru profesia avută și acum, omagiind trecutul, o valorifică aducând-o prezentului. Fără a-și drămui timpul, nici banii, neglijând chiar și unele amenințări ale vârstei cu referire la sănătate, polițiștii gorjeni pensionari, numiți rezerviști, constituiți în Filiala „Tudor Vladimirescu” a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din MAI, inspirați de geniala idee a grl. Ctin Codiță, președintele filialei, au demarat o acerbă acțiune de strângere de documente istorice pe care le-au înmănuncheat într-un imens colaj cu care au tapetat toate încăperile casei din Siretului nr 9, cândva locuită de „Pietro Longo”, durul prim secretar de Gorj, încredințată folosinței acestei organizații, că n-a rămas loc nici să se mai așeze o muscă pe perete.
Ce a ieșit? O istorie pictată pe pereți cu temă, cu gust, cu o grafică impecabilă, în fine, un muzeu pe cinste în care regăsești prezentarea în imagini și cuvinte a personalităților care au marcat evoluția Poliției, dar și a celorlalte structuri ale Ministerului de Interne: Jandarmeria, Pompierii, Arhivele Statului etc. E atât de multă istorie pe pereți că-ți trebuie un concediu întreg să o poți parcurge. Dacă nu reușești, vei găsi acolo și o carte: „Oameni ai trebilor dinlăuntru. Instituții și personalități ale internelor din Gorj în context național”, autor grl Constantin Codiță, care cuprinde exact ce-i pe pereți.
Trebuie să subliniez, e de înțeles, că totul este trecut prin filtrul patriotismului local, Gorjul fiind așezat la loc de cinste. Când pășești în această metropolă a istoriei te întâmpină doi titani ai Gorjului, marele Brâncuși cu celebra: „Nu putem să-l ajungem pe Dumnezeu, însă curajul de a călători spre El rămâne important”, iar pe celălalt perete, Vasile Lascăr, întemeietorul Poliției care în 1903, din postura de Ministru al Internelor, prezenta în parlament „Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului”. Din cuvântul celebrului avocat și politician, fost prefect al Gorjului, ministru al internelor la acea vreme, au fost afișate, cu titlu de literă de lege, mai multe îndemnuri din care am reținut: „Trebuie să facem totul ca într-adevăr poliție să fie pavăza ordinei și a siguranței Statului”.
Mare adevăr grăit-ai, domnule ministru, dar câți dintre urmașii Domniei Tale te-au ascultat? Mai spunea reputatul Vasile Lascăr, citez: „Ofiţerii de poliţie trebuie să fie adevăraţi magistraţi; să aibă cunoştinţe juridice, să cunoască organizarea administrativă, legile privitoare la toate măsurile de poliţie ale statului”. „La noi, cuvântul poliţie şi comisar este desconsiderat şi este nevoie să faci pe cineva să-l ridice deocamdată la înălţimea cuvântului de procuror; dar tocmai pentru că este aşa de jos, scăzut, trebuie să-l ridicăm la nivelul la care trebuie să se afle. În alte ţări, nu numai că acest cuvânt este respectat, dar oamenii însemnaţi, care au ajuns Preşedinţi de Consiliu şi Preşedinţi de Cameră, şi-au început cariera în poliţie. Lucrul, de altminteri, nu e deloc surprinzător, fiindcă de nicăieri nu poate studia şi cunoaşte cineva mai bine societatea, cu toate părţile ei bune şi rele, decât din poliţie. Este o şcoală în care se poate pregăti cineva admirabil de bine pentru viaţa publică”.
Cât adevăr!
Cu mențiunea că un asemenea muzeu, numit de gorjeni: Centrul de documentare și Tradiții „Vasile Lascăr” nu găsești două în țară, ar mai fi o întrebare: de ce Ministerul de Interne actual sau, mă rog, IGPR-ul nu se implică în sprijinirea unor asemenea inițiative în toată țara? Și, a doua: pe când va fi apreciat acest zis Centru de documentare și tradiții „Vasile Lascăr” drept un muzeu al Poliției Române și să i se dea acest rang, adică să se prevadă acolo măcar 1-2 funcții de ghid care să-și desfășoare activitatea înlăuntrul acestui locaș de istorie și cultură pentru a fi deschis și publicului larg?
Îmbrățișez inițiatorii și făptuitorii acestei valoroase opere de cultură și istorie, îi felicit, sunt mândru că am avut norocul să mă formez ca polițist în Gorj unde am activat fix 20 de ani. De fapt, polițiștii pensionari din Gorj se înscriu în marile preocupări ale gorjenilor iubitori istorie și tradiții cum sunt cei care au înființat „Muzeul Culturii Gorjene (Ion Mocioi, Lelești), unde găsești cam tot ce a fost valoros în istoria culturii gorjene, revista de cultură „Ad Mutrium” (av. Tutunaru, Motru), unde în peste 120 pagini găsești spuma poeziei gorjene culeasă frumos sub îndrumarea poetului Nicolae Dragoș, Novăceanul (C. Dârvăreanu, Novaci) un cotidian local plin de poezie, tradiții și istorie și câte asemenea inițiative vor mai fi în Gorj.
Laudă lor!
Grl dr. Ion Staicu, Avocat
